Aplicaţia zilei: Campy - RV Campsites Europe

Autor: Alexandra Cepăreanu 02.05.2024

Nume: Campy - RV Campsites Europe

Platformă soft: Google Android, Apple iOS, Microsoft Windows

Preţ: gratis

Dezvoltator: Campy B.V.

Funcţionalitate: aplicaţia îi ajută pe utilizatori să găsească rapid locurile de campare şi parcurile pentru rulote şi autorulote din toată Europa. Astfel, cu ajutorul aplicaţiei utilizatorii au la dispoziţie peste 300.000 de spaţii amenajate pentru camping, parcuri pentru rulote şi autorulote, împreună cu imagini şi fotografii, cât şi recenzii de la cei care au fost acolo. Practic, utilizatorii trebuie să caute locurile de camping folosind harta din cadrul aplicaţiei, iar când se hotărăsc la un anumit loc trebuie să urmărească drumul pe hartă. De asemenea, utilizatorii pot folosi diverse filtre când fac căutări, precum preţ, dimensiunea campingului, facilităţi şi rating.