Bănci și Asigurări

Guvernul Grindeanu nu mai ştie ce să facă cu banii: Excedent bugetar de 1,35 miliarde de lei după patru luni

Guvernul Grindeanu nu mai ştie ce să facă cu banii:...

Autor: Mona Scarisoreanu

25.05.2017, 17:33 8191

Execuţia bugetului general consolidat pe primele patru luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 1,35 miliarde de lei, respectiv 0,17% din PIB, iar veniturile de 80,1 miliarde lei, (9,8% din PIB) au fost cu 8,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

S-au înregistrat creşteri faţă de anul precedent la colectarea impozitului pe salarii şi venit (+13,4%), a contribuţiilor sociale (+14,9%), a impozitului pe comerţ exterior şi tranzacţii internaţionale (+12,4%) şi a veniturilor din capital (+19,1), se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Colectarea din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii a crescut cu 49,8% faţă de anul precedent, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.


Tarom ”sare la gâtul” Ryanair după ce a râs de compania naţională. ”La acelaşi preţ cât pentru un zbor Tarom, puteţi cumpăra 10 zboruri cu Ryanair. Scapă de tarifele mari”. Replica genială dată de Tarom

Jobul din România pentru care nu ai nevoie de facultate şi câştigi lejer 3.500 de lei pe lună, cazare şi mâncare. Companiile caută disperare oameni şi nu găsesc


Colectarea TVA a înregistrat o scădere cu 3,6% faţă de primele patru luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în colectare din februarie 2016. De asemenea, din februarie 2017 gradul de colectare este influenţat de reducerea de la 20% la 19% a cotei standard de TVA. Cu toate acestea, colectarea lunară a TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5% faţă de februarie 2016, cu 8,9% în martie 2017 comparativ cu martie 2016 şi cu 17,9% în luna aprilie 2017 faţă de aprilie 2016. De asemenea, faţă de 2016 la impozite şi taxe pe proprietate s-au înregistrat creşteri la nivelul administraţiilor locale cu 48,2%, iar la bugetul de stat cu 16,7%.

Pentru finanţarea proiectelor europene a fost alocată suma de 3,8 miliarde de lei, dintre care 3,5 miliarde de lei în agricultură, care urmează să fie decontată din sumele primite de la Uniunea Europeană.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 78,8 miliarde de lei, au crescut cu 6,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar cheltuielile de personal au crescut cu 18,1% ca urmare a majorărilor salariale acordate angajaţilor din sănătate şi educaţie, din administraţia locală şi din instituţiile publice de spectacole sau concerte.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 10,1%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie până la 917,5 lei, majorarea indemnizaţiei acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii, indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie ş.a.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii s-au redus cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, înregistrându-se diminuări de 3,2% la bugetul de stat şi de 3,8% la nivelul administraţiilor locale.

Subvenţiile sunt în creştere cu 20,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea majoră provenind de la subvenţiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Pentru investiţii au fost alocaţi 2,9 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB, care includ cheltuieli de capital şi programe de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO