Editia din data 03.09.2010

Burse - Fonduri mutuale top
Bursa încheie şedinţa de vineri pe scădere. Indicele BET-FI, singurul care a înregistrat un plus

3 sep 2010

Indicele BET-FI, care arată evoluţia societăţilor de investiţii financiare (SIF), a fost singurul indice care a reuşit să înregistreze un plus în şedinţa bursieră de vineri, acesta pe larg

Statul ar putea să nu se mai aleagă cu nimic de la Petromidia

2 sep 2010

Rompetrol Rafinare (RRC), compania care deţine rafinăria Petromidia, şi-ar putea ipoteca toate activele în favoarea acţionarului majoritar, grupul Rompetrol controlat de compania kazahă pe larg

Analiştii: Este doar o chestiune de timp până când acţiunile constructorilor vor reveni

2 sep 2010

Afacerile companiilor din sectorul construcţiilor au suferit, în majoritatea cazurilor, scăderi dramatice în primul semestru, dar analiştii mizează pe o revenire a acestora începând de anul pe larg

Bursa de la Bucureşti începe ziua pe roşu

3 sep 2010

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de vineri în scădere cu 0,20%, pe o lichiditate care în prima jumătate de oră s-a limitat la 115.818 euro (493.571 lei). pe larg

Investitorii ignoră remanierile şi privesc optimişti spre bursele externe

2 sep 2010

Acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis şedinţa de joi cu un avans mediu de 0,77%, după trei zile consecutive de scădere, iar cel mai important câştig a fost consemnat pe larg

CNVM l-a amendat pe proprietarul Avicola Braşov pentru nederularea ofertei de preluare

2 sep 2010

CNVM l-a amendat pe Ioan Popa, proprietarul Avicola Braşov (AVLE), cu 5.000 de lei pentru că nu a înaintat documentaţia necesară derulării ofertei publice de preluare obligatorie la pe larg

Bănci si Asigurări top
Bancherii nu se dezmint şi scumpesc creditele pentru a doua lună la rând

2 sep 2010

Creditele noi s-au scumpit în iulie, atât în lei, cât şi în euro pentru a doua lună consecutiv, deşi bancherii se plâng de lipsa clienţilor cărora să le vândă credite. pe larg

Carpatica vrea să atragă clienţi cărora să le administreze banii

2 sep 2010

Carpatica, o bancă de talie medie controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, încearcă să atragă clienţi cu trei pachete de produse constituite în jurul unui cont curent, care conţin, în pe larg

RBS Bank are un nou director de comunicare

2 sep 2010

Marijana Vasilescu este noul director de comunicare al RBS Bank (fosta ABN Amro), un jucător de talie medie pe piaţa locală, după ce anterior a deţinut funcţia de director adjunct al diviziei pe larg

Mai este moneda proprie un avantaj clar pentru economia românească, ca acum 130 de ani, când s-au pus bazele BNR?

2 sep 2010

Chiar dacă perspectivele adoptării euro în orizontul anului 2015 sunt tot mai incerte, economiştii afirmă că avantajul de a avea o monedă proprie - pentru care elita românească s-a luptat pe larg

Volksbank schimbă contractele de credit, dar costurile rămân aceleaşi

2 sep 2010

Volksbank, a treia bancă locală după active, a anunţat că va modifica contractele de credit aflate în derulare pentru a se conforma prevederilor ordonanţei de urgenţă privind creditele de pe larg

Finanţele resping încă o dată ofertele pentru titluri pe cinci ani

2 sep 2010

Ministerul de Finanţe a respins ieri toate ofertele primite pentru vânzarea de titluri de stat cu scadenţa la cinci ani, considerând randamentele solicitate de bănci ca fiind prea ridicate. pe larg

Bancherii scumpesc creditele şi în lei, şi în euro

2 sep 2010

Cu 1,5 puncte procentuale s-au scumpit creditele în euro pentru persoane fizice în luna iulie, dobânda medie de pe piaţă sărind la 7,31%. Tind să se împlinească astfel ameninţările pe larg

Business Internaţional top
Taxa pe bonusurile bancherilor din Marea Britanie este un eşec

2 sep 2010

Taxa de 50% pe bonusurile bancherilor introdusă de fostul guvern britanic nu a schimbat atitudinea instituţiilor financiare faţă de compensaţiile exagerate ale angajaţilor, a admis Alistair pe larg

Cum să câştigi cât mai mult ca executiv: Dai afară cât mai mulţi angajaţi

3 sep 2010

Executivii celor 50 de firme care au dat afară cei mai mulţi angajaţi de la începerea crizei economice până acum au câştigat cu 42% mai mult decât câştigă în medie un executiv dintr-o pe larg

Gigantul de stat rus Gazprom a avut un profit de 10 miliarde de dolari

2 sep 2010

Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale al lumii, şi-a triplat profitul în primul trimestru al anului fiscal până la un nivel record faţă de perioada similară a anului trecut, după pe larg

Creşterea economică de 1% din zona euro a fost confirmată oficial

2 sep 2010

Economia zonei euro a avansat în trimestrul al doilea cu 1% faţă de trimestrul anterior, au confirmat statisticile oficiale, citate de BBC News. pe larg

HSBC ameninţă cu părăsirea Londrei în cazul în care guvernul britanic va decide să divizeze băncile

3 sep 2010

HSBC şi-ar putea muta sediul central din Londra în cazul în care guvernul Marii Britanii va decide să divizeze marile bănci, scrie BBC. pe larg

Aroganţă de bancher: vinovat pentru falimentul gigantului financiar Lehman Brothers este statul

2 sep 2010

Fostul director executiv al băncii de investiţii Lehman Brothers, intrată în faliment în toamna lui 2008, consideră că principalul vinovat pentru cel mai mare colaps din istoria corporatistă a pe larg

Cele mai profitabile companii franceze

2 sep 2010

Compania energetică franceză Total, prezentă şi pe piaţa din România prin intermediul unui joint-venture în domeniul lubrifianţilor, a înregistrat în primul semestru un profit de peste 5,7 pe larg