Analiză

Apartamente şi chirii la malluri în euro, salarii în lei

22.09.2010, 23:54 102

Preţurile de vânzare şi chiriile în piaţa imobiliară suntstabilite în cele mai multe cazuri în euro, atât pentru locuinţe,cât şi pentru spaţiile din centre comerciale, clădiri de birourisau proiecte logistice. Un consilier de vânzări al unui proiect depeste 500 de apartamente din Bucureşti răspunde mirat la întrebarea"De ce aveţi preţurile apartamentelor din Bucureşti în euro, întimp ce în Ungaria sunt vândute în forinţi?":

"Păi în ce aţi dori să fie?", şi ţine să precizeze apoi că nu ea astabilit "procedura" de preţ. Spre exemplu, GTC, unul dintre ceimai mari dezvoltatori imobiliari de pe piaţa locală, are stabilitepreţurile apartamentelor pe care le construieşte în Praga încoroane ceheşti, cele din Budapesta sunt stabilite în forinţi, întimp ce locuinţele din ansamblurile Rose Garden şi FeliCity dinBucureşti sunt vândute cu preţuri stabilite în euro. "Procedură"care este valabilă pentru majoritatea dezvoltatorilor care auconstruit apartamente în România, fie străini sau locali."Preţurile au fost stabilite în euro şi ca metodă de protecţieîmpotriva variaţiilor de curs valutar, ţinând cont că împrumutulbancar a fost făcut în euro, iar rata este calculată tot în funcţiede euro. Clienţii virează însă banii pentru apartamente în lei, lacursul BNR din ziua respectivă", precizează Atena Ţiplic,directorul de vânzări al ansamblului rezidenţial Asmita Gardens dinBucureşti. Tot în euro sunt însă stabilite preţurile de vânzare sauînchiriere şi pentru majoritatea apartamentelor vechi. "Aşa cerproprietarii. Gândiţi-vă că multe credite au fost făcute în europentru achiziţia apartamentelor şi oamenii au rate tot în euro. Maisunt o categorie de proprietari care sunt plecaţi în străinătate şiau nevoie tot de euro. În plus, alţii care vor să pună un ban lasaltea din închirierea unui apartament preferă să îl aibă tot îneuro", apreciază Adriana Olteanu, agent al firmei imobiliareStentor.

Excepţii mai sunt, dar destul de puţine. Dezvoltatorul Impact,controlat de omul de afaceri Dan Ioan Popp, are pe site-ulansamblului rezidenţial Greenfield din Bucureşti preţurile afişateîn euro, dar este menţionat faptul că preţurile de vânzare sunt înlei, iar estimarea de preţuri a fost făcută luând în calcul un cursde 4,25 lei pentru un euro. "Am pus preţurile şi în euro pentru aajuta clientul să compare. Dacă vede doar preţul în lei, clientulare dificultăţi să compare preţurile noastre cu ale concurenţei.Marea diferenţă este că cetăţeanul român are parte la noi de unpreţ fix în lei, spre deosebire de concurenţă, unde trebuie să seuite tot timpul la curs", a declarat Dan Ioan Popp, preşedinte şiacţionar al Impact. Cristi Moga

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO