Analiză

O piaţă de 11 miliarde de lei: Cât cheltuiesc românii pe haine şi încălţăminte

O piaţă de 11 miliarde de lei: Cât cheltuiesc românii...

Autor: Cristina Roşca

10.08.2013, 20:09 2440

Românii cheltuie anual pe haine, accesorii şi pantofi 11,4 miliarde de lei, suma urmând să crească în anii următori astfel încât în 2017 piaţa totală să ajungă la 12,5 miliarde de lei, potrivit datelor oferite de compania de cercetare de piaţa Euromonitor.

România este de altfel o piaţă subdezvoltată în contextul în care un român cheltuie lunar pe astfel de produse sub 50 de lei (11 euro), sumă suficientă pentru achiziţia doar a unei bluze sau a unei rochii. Aceste cifre ne poziţionează astfel mult în urma altor state, chiar şi din regiune, cum este cazul Poloniei, Cehiei sau Ungariei. Diferenţele faţă de Occident sunt chiar mai mari, în contextul în care un belgian cheltuie lunar pe haine şi pantofi 71 de euro, de şase ori mai mult decât un român. Această „înapoiere“ reprezintă însă cheia pentru creştere în anii care vor urma.

Criza financiară şi lipsa apetitului de consum din ultimii au obligat companiile de cercetare de piaţă să îşi redimensioneze estimările privind piaţa de fashion. Astfel, iniţial Euro¬monitor estima că până în 2015-2020 piaţa de îmbrăcăminte şi încălţăminte va depăşi 16 miliarde de lei, mult peste nivelul pe care îl estimează acum.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO