Analiză

Polonia şi-a permis un curs flexibil

22.09.2010, 23:57 62

Spre exemplu, în Polonia banca centrală a permis zlotului să sedeprecieze liber şi a redus chiar dobânzile, pentru a stimulaeconomia, iar mişcarea a reuşit. În cei doi ani, Polonia a reuşitsă evite contracţia economiei, iar acum are chiar o creşteresolidă.
În timp ce la Bucureşti euro a urcat de la un minim de 3,1 lei,atins în vara lui 2007, până la 4,34 lei în ianuarie 2009 - nivella care BNR a oprit creşterea, în Polonia a fluctuat între 3,2zloţi (în iulie 2008) şi 4,75 zloţi (în martie 2009).
Deosebirea dintre România şi Polonia? În România, peste 60% dintrecreditele popu laţiei şi firmelor sunt în euro, iar preţurile chiarşi la utilităţi sunt tot în euro, astfel că o creştere explozivă acursului ar fi împins pe mulţi spre incapacitate de plată.
Pentru stabilitatea preţurilor, dar şi a sistemului financiar, BNRa ales să ţină cursul stabil şi ţine chiar şi acum dobânda-cheie laleu la un nivel ridicat. Dobânda-cheie a BNR este la 6,25% pe an,în condiţiile în care inflaţia anuală coborâse în iunie (înainte demajorarea TVA) la 4,4%.
La începutul lunii septembrie, preşedintele Băncii Naţionale aPoloniei, Marek Belka, spunea la un seminar organizat de BNR căPolonia a avut "noroc" pentru că şi-a permis să lase zlotul să sedeprecieze, ceea ce a ajutat exportatorii să treacă mai uşor pestescăderea pieţelor externe, dar şi să reducă dobânzile, întrucâtponderea creditelor în valută nu era semnificativă. El a arătat căîn prezent se observă o creştere a creditelor în valută, pe carebanca centrală încearcă să o contracareze cu "măsuridraconice".
A greşit BNR când a permis băncilor să vândă credite în valutăpopulaţiei?
"Privind retrospectiv, ne-am fi bucurat să nu avem credite învalută. Dar trebuie să ţinem seama de faptul că pentru un intervalde timp, şi situaţia se menţine, băncile nu au avut acces la surseîn lei pe termen lung. Statul român nu s-a preocupat să creeze opiaţă pentru astfel de instrumente", spune Mihai Bogza,preşedintele Bancpost şi fost viceguvernator al BNR.
El spune că la începutul anilor 2000, în mandatul său la BNR, aîncurajat băncile comerciale să acceseze finanţări pe termen mailung de pe piaţa de capital. BRD şi Raiffeisen, iar mai târziuProCredit, au aplicat această metodă, însă doar punctual.
Bogza spune că statul nu a venit însă să creeze o piaţă de titluripe termen lung (peste zece ani), preferând mult timp să seîndatoreze pe plan extern sau pe scadenţe foarte scurte la intern.Bogza spune că o soluţie directă ar fi grăbirea trecerii la euro,dar notează că se ridică astfel întrebarea dacă România îşi poateasuma ajustările rapide.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO