Analiză

Un guvern tehnocrat sau un guvern politic? Care sunt atuurile şi care slăbiciunile

Un guvern tehnocrat sau un guvern politic? Care sunt atuurile şi care slăbiciunile

Foto: Shutterstock

Autor: Iulian Anghel

06.02.2012, 14:46 1935

Un Guvern tehnocratic ridică marea problemă a lipsei de sprijin politic pe termen lung pentru că un astfel de Executiv este susţinut, până la urmă, de partide politice structurate cum s-a întâmplat la noi, în majoritatea anilor de la revoluţie încoace, în coaliţii de guvernare.

România a avut, în 22 de ani de la revoluţie, două guverne tehnocratice (în sensul în care premierii au fost specialişti neînregimentaţi în partide, în aceeaşi vreme miniştrii fiind oameni politici). Primul a fost guvernul lui Theodor Stolojan (premier din partea FSN, Frontul Salvării Naţionale), între16 octombrie 1991 - 19 noiembrie 1992, iar cel de-al doilea al lui Mugur Isărescu (premier susţinut de CDR, Convenţia Democrată) între 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000.

Ambele guvernări tehnocratice au venit în perioade ce criză şi ambele au administrat ţara în anul alegerilor. O deosebire există între cele două. FDSN, partidul lui Ion Iliescu care l-a susţinut de Stolojan (iniţial era FSN) a câştigat alegerile de la finele lui 1992. (Povestea este complicată pentru că, în primăvară lui 1992, FSN se scindează după ce Petre Roman câştigă şefia Frontului în faţa lui Ion Iliescu care îşi face un nou partid, FDSN. Stolojan amână alegerile care trebuia să aibă loc în vară pentru ca Iliescu să-şi poată înregistra partidul, devenit apoi câştigător). În schimb, CDR, care l-a sprijinit pe Isărescu a pierdut alegerile, iar principalul partid de guvernământ, PNŢCD (liberalii au plecat pe ultima sută de metri din CDR şi s-au salvat politic) a rămas până în zilele noastre, la peste 10 ani de la acel episod, în afara Parlamentului.

Este clar că, în cazul CDR, soluţia Isărescu a fost ca el să încaseze "dividentele" reformei, iar CDR să pară că merge fără "bube" în alegeri.

Teoria politică arată (în baza observaţiilor) că, în situaţii de criză, puterea reacţionează întârziat. Iar când iniţiativa o preiau alţii, atunci este pierdută.

Unde se află PDL acum?

"Soluţia Isărescu în 2000 a fost bună pentru că el a ştiut ce are de făcut. Dar s-a întâmplat prea târziu. Iată că formula <guvern tehnocrat> nu este întotdeauna de succes, nu înseamnă că este o mutare câştigătoare, aşa cum spera CDR (care a făcut şi greşeli majorând pragul parlamentar pentru coaliţii, de aceea a rămas în afara Parlamentului - n.n.). Acum PDL ştie că nu mai putea merge înainte cu Boc, pentru că oamenii sunt în stradă (asat încearcă să obţină măcar domolirea străzii). Chiar dacă sunt puţin, nu ştim ce va fi când se va încălzi, ei sunt o reclamă extraordinară antiPDL pentru că, şi dacă nu ieşim în stradă, privim la televizor. Printr-un tehnocrat, PDL încearcă să delimiteze actul de guvernare (tăierea salariilor de exemplu) de PDL. Dar s-ar putea să fie târziu, oamenii ştiu cine a tăiat salariile", comentează profesorul de ştiinţe politice Stalian Tănase.

Dacă PDL ar veni cu un premier politic ar trebuie să vină cu unul spectaculos, ceea ce nu pare să fie cazul. Dacă vină cu un om politic oarecare, atunci degeaba l-au schimabt pe Boc, spune Tănase. Potrivit analistului, totul depinde de voinţa lui Traian Băsescu care poate să ţină în frâu orice, în afara unui singur lucru: strada. Demisia lui Boc este, potrivit lui Tănase o victorie a străzii.

Toate exemplele arată că guvernele tehnocratice au viaţă scurtă pentru că sunt la mâna partidelor. Partidele le susţin pentru a lua măsuri dure (cazul Greciei), dar care să nu le angajeze politic, iar pierderile să fie contabilizate în dreptul lor. Guvernele tehnocratice au avantajul că, neavând ce pierde din punct de vedere politic, pot face reforme la care un guvern politic nu ar avea curajul să se angajeze.

Nu este cazul României acum, mişcarea este una pur politică (este adevărat, un premier tehnocrat a fost cerut de opoziţie, dar doar ca el să organizeze alegeri anticipate), comentează Tănase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO