Auto

Aproape 5% din maşinile noi vândute în România sunt radiate pentru a fi exportate

Aproape 5% din maşinile noi vândute în România sunt...

Autor: Bogdan Alecu

28.08.2014, 18:36 411
Peste 1.900 de maşini, din cele 39.600 de autoturisme noi înmatriculate în primele şapte luni ale acestui an, reprezintă maşini care au fost radiate pentru a putea fi reexportate pe alte pieţe, echivalentul a 5% din volum, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, luând în calcul în acest caz numai autoturismele cu an de fabricaţie 2014. În plus, în primele şapte luni s-au vândut pe piaţa locală aproape 47.900 de maşini noi, conform datelor Asociaţiei Pro­ducătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în timp ce dintre acestea numai 39.000 s-au şi înmatriculat în acest interval.
 
„Volumele de vânzări cuprind, din analiza majorităţii jucătorilor din piaţă, şi unităţi ce fac obiectul comerţului intracomunitar. În acest context, datele comunicate de INS şi cele privind înmatriculările efective în Ro­mâ­nia arată o situaţie mai puţin optimistă, deoarece cifra de afa­ceri din comerţul cu autovehicule înregistrează la şase luni o creştere de doar 4,7%, în timp ce numărul de auto­tu­risme noi înmatriculate în România în şapte luni este cu circa 17% mai mic decât vânzările realizate“, au spus ofi­cialii APIA.
 
Dintre cele peste 40 de mărci auto comercializate oficial în România, 15 au realizat astfel de radieri în intervalul ianuarie-iulie, dintre care, raportat la numărul de noi înmatriculări, cinci mărci au depăşit pragul de 5% din înmatriculări să fie reprezentat de automobile ce sunt ulterior radiate pentru a fi vândute pe alte pieţe.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO