Auto

BMW ia în calcul România pentru o viitoare uzină auto

BMW ia în calcul România pentru o viitoare uzină auto

Foto AFP

Autor: Bogdan Alecu

03.10.2012, 00:05 7818

Nemţii de la BMW iau în calcul România pentru construcţia unei noi uzine auto în Europa de Est, primul vizat fiind oraşul Lugoj, unde deja se lucrează la autostrada spre Nădlac, potrivit oficialilor primăriei municipiului.

Pe aceeaşi listă alături de Lugoj mai sunt şi două oraşe din Ungaria, unde s-a dus Mercedes-Benz, dar şi Slovacia. Cel mai probabil investiţia ar depăşi valoarea de un miliard de euro, iar producţia ar fi de cel puţin 100.000 - 150.000 de unităţi, volum care ar asigura o contribuţie la exporturi şi la PIB de 10%, respectiv 3%, valori cumparabile cu cele ale Dacia, în contextul în care cele mai ieftine automobile BMW sunt de cel puţin trei ori mai scumpe decât cele de la Mioveni.

"Decizia unui constructor de talia BMW nu este influenţată numai de calitatea forţei de muncă şi costurile cu aceasta, ci şi de infrastructură, costurile logistice fiind foarte importante. Din acest motiv nu este exclusă o investiţie în partea de vest a ţării unde deja s-au construit noi tronsoane de autostradă pe Coridorul IV, mai ales că investiţia Mercedes-Benz din acea regiune s-a pierdut tocmai din cauza lipsei infrastructurii", a declarat Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO