Auto

Campionul mondial Nico Rosberg şi-a anunţat retragerea din Formula 1

Campionul mondial Nico Rosberg şi-a anunţat retragerea...

Autor: Denis Şchiopu

02.12.2016, 15:48 351

"În cei 25 de ani de curse, visul meu, singura mea mare dorinţă a fost să devin campion mondial în Formula 1. Cu toată munca, sacrificiile, acesta a fost ţelul meu. Şi acum l-am atins! Mi-am urcat muntele, sunt pe vârf şi totul pare perfect.

Când am câştigat cursa de la Suzuka, iar destinul câştigării titlului se afla numai în mâinile mele, am început să simt presiunea cu adevărat şi am început să mă gândesc la încheierea carierei, dacă reuşeam să devin campion mondial.

La Abu Dhabi, duminică dimineaţă, am ştiut că aceea putea fi ultima mea cursă, iar acel sentiment mi-a eliberat capul de gânduri înainte de start. Am vrut să mă bucur de fiecare secundă a acelei experienţe, ştiind că ar putea fi pentru ultima dată. Apoi s-au stins luminile şi am avut cele mai intense 55 de tururi din viaţa mea. Am luat decizia (n.r. de a se retrage) luni seară. După ce am reflectat o zi, primele persoane cărora le-am transmis asta au fost Vivian şi Georg (n.r. Georg Nolte, membru al echipei lui Nico), urmaţi de Toto", scrie Nico Rosberg într-o postare pe contul oficial de Facebook.

Pilotul german Nico Rosberg (Mercedes) a devenit duminică, 27 noiembrie, noul campion mondial al Formulei 1, după ce s-a clasat pe locul doi în Marele Premiu de la Abu Dhabi, ultima cursă a anului. Cu nouă victorii de circuit în acest an, Nico Rosberg a obţinut primul titlu de campion mondial din carieră, după ce în sezoanele 2014 şi 2015 a încheiat pe locul 2.

De-a lungul carierei în Formula 1, Nico Rosberg a luat startul în 206 de mari premii şi a obţinut 23 de victorii. În 30 de curse a plecat din pole position şi a prins podiumul de 57 de ori. În total a strâns 1594,5 puncte.

În Formula 1, Rosberg a concurat pentru Williams (2006-2009) şi Mercedes (2010-2016).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO