Auto

Cea mai mare companie din România are un nou director general. Fostul şef a fost trimis în Rusia pentru a curăţa dezastrul de la AVTOVAZ

Cea mai mare companie din România are un nou director...
15.03.2016, 12:20 8934

Începând cu data de 4 aprilie 2016, Yves Caracatzanis va fi noul director general al Dacia şi al Grupului Renault România, înlocuindu-l pe Nicolas Maure care va fi numit preşedinte al AVTOVAZ, în Rusia. Yves Caracatzanis va fi subordonat lui Denis Le Vot, senior vice-president, director de operaţiuni al Renault pentru regiunea Eurasia, din care face parte şi România. 

Născut în 1964, la Marsilia, Yves Caracatzanis este inginer, absolvent al Ecole Centrale de Paris. Îşi începe cariera în cadrul cabinetului de consultanţă Bossard Consultants, apoi la Hewlett Packard. În 1992 vine la Renault ca şef de proiect Organizare logistică. În 1995 se alătură uzinei de la Flins unde ocupă succesiv posturile de şef atelier fabricaţie Montaj, şef de departament Vopsitorie, în 1999, şi şef serviciu Calitate, în 2002, pentru lansarea Clio 3. În 2005, devine director Inginerie Prototipuri Vehicule al Grupului Renault. În 2008, participă la crearea diviziei Supply Chain (Logistică) a Grupului. În 2010, devine director Supply Chain al Grupului Renault. Din 2013, este director Industrial şi Supply Chain pentru regiunea Eurasia.

Dacia urcă spre vânzări de 5 mld. euro la nivel mondial. România este abia a opta piaţă după volume

Din cele zece cele mai mari pieţe pentru brandul autohton, România şi Maroc deţin supremaţia în materie de cotă de piaţă, cu valori apropiate de 30%, în timp ce Franţa este numărul unu la volume, cu aproape 100.000 de unităţi.

Vânzările Dacia la nivel mon­dial con­tinuă să ac­cele­reze de la an la an, iar după ce în ianuarie 2015 s-a marcat trecerea pra­gului peste 500.000 de maşini livrate în întreaga lume, anul acesta bran­dul autohton urcă spre 600.000 de unităţi raportat la vânzările înregistrate în 2015. Şi de această dată majorarea vânzărilor a fost determinată de uzina de la Tanger, Maroc.

Din cele circa 600.000 de maşini vândute de Dacia, peste 400.000 sunt livrate către cele mai mari zece pieţe. În plus, patru din cele cinci modele Dacia vândute în Europa sunt în top zece cele mai vândute, iar două sunt în top cinci la nivel european.

Pentru prima dată, în 2015, bătălia cea mai dură s-a dus pentru locul doi, unde Spania „a provocat la duel“ Ger­ma­nia, în condiţiile în care ibericii au urcat cu 24%, la peste 45.200 de unităţi, adi­că exact în coasta teutonilor plasaţi la 45.700 de maşini în urma unui declin de 6,4%. Tot din cele mai mari zece pieţe, patru au încheiat anul 2015 cu creşteri de două cifre şi numai trei au scăzut, însă declinul s-a regăsit tocmai în Europa de Vest, în Franţa, Germania şi Belgia, unde clienţii au ales tot mai mult să cumpere maşini mai scumpe, mai sigure şi mai bine echi­­pate decât mo­de­lele din oferta Dacia. Între timp, în România Au­­tomobile Da­cia, com­pania care deţine uzina de la Mio­veni îşi consoli­dează titlul de cea mai mare com­panie din Ro­mânia după cifra de afaceri, înregistrând o creştere de 2,2% în primul semestru al anului trecut comparativ cu perioada similară din 2014, la 10,02 miliarde de lei (2,25 mld. euro). Dacă ritmul se menţine şi în a doua jumătate a anului, când producţia a fost stabilă, iar compania a lansat în producţie noi com­ponente, cifra de afaceri ar creşte spre 19,4-19,5 miliarde de lei potrivit estimărilor ZF, fiind astfel prima companie de pe piaţa locală care ajunge aproape de pragul de 20 mld. lei.

În primele 11 luni ale anului trecut producţia Dacia de la Mioveni s-a menţinut la acelaşi nivel cu volumul atins în pe­rioada similară din 2014, la un volum de peste 314.000 de auto­turisme.

Dacă ritmul ascendent s-a păstrat şi în decembrie, uzina se îndreaptă spre un volum de 340.000 de maşini, foarte aproape de capacitatea maximă de 350.000 de unităţi. Miza mandatului lui Nicolas Maure în funcţia de preşedinte şi di­rector general al Automobile Dacia o reprezintă creşterea efi­cien­ţei uzinei Dacia în raport cu cele din Maroc şi Rusia, în con­diţiile în care România nu are nici infrastructură dezvoltată, fapt ce ma­jorează costurile, şi nici o piaţă auto locală puternică şi capabilă să ab­soarbă o cotă cât mai mare din pro­ducţia uzinei. În prezent, ce vinde Dacia în Ro­mânia poate fi aco­perit din producţia a 24 de zile lucră­toare.

Lipsa unei autostrăzi care să lege direct uzina de Europa de Vest, principala piaţă a Dacia, costă compania 30 de euro per maşină, adică peste 10 mil. euro anual.

De partea cealaltă a Mării Mediterane, în Maroc, producţia uzinei din Tanger s-a îndreptat anul trecut spre 250.000 de unităţi, apropiindu-se astfel la mai puţin de 100.000 de maşini de Mioveni într-un singur an. Mai mult, în urmatorii doi ani, 2017-2018 Jacques Prost, CEO al Renault Morocco Group vizează o producţie de 340.000 de unităţi, adică un volum similar cu cel din România. mai mult, compania a angajat anul trecut încă 1.000 de salariaţi pentru a instala un schimb de noapte pentru a face faţă cererii pentru Sandero, în special din ţări precum Spania, unde modelul a fost în top cele mai bine vândute.

La nivelul pieţelor vest-europene, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au scăzut anul trecut cu 6,4% în Germania, la 45.764 unităţi, în timp ce în Franţa, cea mai mare piaţă pentru marca auto deţinută de grupul Renault, vânzările au coborât cu 5%, la 97.441 unităţi.

Cele mai mari două economii din Europa au consemnat anul trecut creşteri ale vânzărilor de autoturisme, cu 5,6% în Germania, la 3,2 milioane de maşini, respectiv de 6,8% în Franţa, la 1,92 milioane de unităţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO