Auto

CFR a anulat 35 de trenuri şi intervine cu pluguri de deszăpezire în sud-estul ţării

CFR a anulat 35 de trenuri şi intervine cu pluguri de...

Autor: Anca Olteanu

18.01.2017, 09:39 180

"Traficul feroviar este operaţional pe toate magistralele de cale ferată, iar trenurile înscrise în circulaţie de operatorii de transport feroviar de călători asigură legătura cu toate zonele ţării", transmite administratorul infrastructurii feroviare.

Utilajele de deszăpezire acţionează la această oră pe secţiile: Videle – Giurgiu, Fundulea - Săruleşti (fir II), Ţăndărei – Slobozia, Medgidia – Tulcea, Feteşti – Lehliu şi Ciulniţa-Călăraşi.

În jumătatea de sud a ţării, condiţiile meteo nefavorabile impun înscrierea în circulaţie doar a trenurilor tractate cu locomotive Diesel (DHC, DA sau GM) pe următoarele intervale de staţii: Urziceni-Slobozia, Alexandria – Zimnicea, Roşiori Est-Tr. Magurele, Caracal-Corabia, Ciulniţa-Călăraşi, Constanţa-Mangalia şi Medgidia-Tulcea Oraş.

CFR Călători, a anulat pentru ziua de marţi 35 de trenuri Regio şi Interregio, călătorii având însă la dispoziţie alte garnituri care circulă pe aceleaşi relaţii.

Pasagerii care au bilete sau abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor sau a călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform regulamentului de transport pe calea ferată, precizează CFR Călători.

(Lista trenurilor anulate: https://docs.google.com/document/d/113akJpjPzlLVzZijAjkYad03Gr-uzHDZCYUEjyvWY_s/edit)

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO