Auto

CNADNR va permite în continuare plata rovinietei prin terminale automate

CNADNR va permite în continuare plata rovinietei prin...

Autor: Marius Oncu

13.10.2015, 00:03 454

Reprezentanţii UNTRR s-au întâlnit luni, pentru discuţii pe această temă, cu oficialii CNADNR.

"CNADNR s-a arătat deschisă în a purta un dialog cu reprezentanţii UNTRR, a luat act de clarificările prezentate de UNTRR şi a constatat lacunele legislative actuale, urmând să înteprindă toate măsurile necesare pentru a alinia vânzarea de roviniete la noul mod de comerţ la distanţă, care nu presupune interacţiunea directă cu personalul distribuitorilor autorizaţi. Confirmăm că utilizatorii vor putea cumpăra în continuare roviniete la toate terminalele/maşinile automate de procesare plăţi numerar/electronice neasistate", potrivit UNTRR.

Măsura vine în beneficiul a peste 500.000 de români care au ales în ultimul an să-şi achiziţioneze roviniete prin intermediul a 3.000 terminale.

UNTRR notează că va continua în perioada următoare consultările cu CNADNR pentru clarificarea tuturor aspectelor privind emiterea de roviniete.

UNTRR a cerut duminică, printr-un comunicat, CNADNR şi Ministerului Transporturilor să oprească aplicarea începând de marţi a măsurii CNADNR de a nu mai permite plata rovinietei la terminale automate neasistate şi de a accepta doar terminalele asistate de operator uman.

Potrivit organizaţiei transportatorilor, măsura CNADNR ar fi intervinit cu practici neconcurenţiale în zona distribuirii de roviniete, în vederea creării unui avantaj anumitor distribuitori.

Consiliul Concurenţei a fost sesizat despre "aspectele prin care CNADNR introduce măsuri necuncorenţiale în vederea favorizării unor distribuitori de roviniete", se arată în comunicattul transmis duminică. De asemenea, asociaţia transportatorilor a cerut Băncii Naţionale a României şi Ministerului Finanţelor Publice să facă precizările necesare din care să rezulte dacă CNADNR are vreun temei legal pentru promovarea anumitor sisteme de plată şi pentru interzicerea/limitarea altora.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă şi apolitică, fondată în 1990, care apară interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO