Auto

CNAIR începe deszăpezirea drumurilor afectate de ninsori: „Tot personalul propriu este implicat în activitatea de deszăpezire până la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice"

CNAIR începe deszăpezirea drumurilor afectate de...

Autor: Dan Straut

19.04.2017, 16:29 98

„Tot personalul propriu este implicat în acest moment în activitatea de deszăpezire până la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice. Cele 53.800 de tone de sare şi 1.000 de tone de clorură de calciu, aflate în stoc, sunt suficiente pentru asigurarea circulaţiei pe autostrăzile şi drumurile naţionale afectate de căderile de zăpadă din perioada 19-21 aprilie 2017”, anunţă CNAIR.

În aceste zone se acţionează cu 200 autoutilaje proprii şi cu 60 autoutilaje închiriate, în special în zonele administrate de DRDP Iaşi şi DRDP Braşov. Zonele afectate de condiţiile meteorologice sunt DN 66 (defileul Jiului), DN 67C (Rânca), DN 7A (Voineasa-Obârşia Lotrului), DN 1A (Cheia), DN 58 (Anina), DN 10 (Întorsura Buzăului - Siriu), DN 73 (Rucăr-Bran), DN 11 (Pasul Oituz), DN 17 (pasul Tihuţa în zona Câmpulung Moldovenesc).

CNAIR, împreună cu Direcţia Rutieră din cadrul IGPR solicită participanţilor la trafic care tranzitează în special traseele de drum situate în zonele montane înalte, pasuri, trecători, afectate de actualele fenomene meteorologice specifice iernii, să îşi echipeze corespunzător autovehiculele (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, combustibil, pături, săculeţ cu material antiderapant, hrană, apă etc).

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de autostrăzi şi drumuri naţionale se pot obţine de la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, 021/264.33.33, 021/264.33.34, TEL VERDE 0800.80.9360, sau de pe pagina de web a CNAIR SA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO