Auto

Cornel Constantinescu, vicepreşedintele ASF, despre proiectul legii RCA: Cel care este asigurat şi are un comportament adecvat în trafic trebuie să fie bonusat, trebuie să primească un discount semnificativ

Cornel Constantinescu, vicepreşedintele ASF, despre...
18.07.2017, 14:53 95

Şoferii care au un comportament adecvat în trafic primesc un discount de 50% la clasa de bonus 8, în timp ce persoanele care sunt malusate, care au un comportament inadecvat în trafic, care fac accidente vor fi malusaţi până la 180%, a spus Cornel Constantinescu, vicepreşedintele ASF, într-una din pauzele dezbaterii din Parlament pe proiectul de normă RCA.

ASF a organizat luni cea de-a doua sesiune a dezbaterilor publice pentru definitivarea Proiectului de Normă privind asigurările auto din România, pentru aplicarea noului cadru al pieţei asigurărilor dat de Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

"Nu sunt modificări semnificative faţă de proiectul publicat pe site. Numai în ceea ce priveşte bonus malus am discutat cu toţi cei implicaţi şi am convenit ca cel care este asigurat şi are un comportament adecvat în trafic trebuie să fie bonusat, trebuie să primească un discount semnificativ. Am crescut acest bonus de la 32% la 50%. Astăzi, cei care au un comportament adecvat în trafic primesc un discount de 50% la clasa de bonus 8. În ceea ce priveşte categoria persoanelor care sunt malusate, care au un comportament inadecvat în trafic, care fac accidente, care ne împing către zona de creştere a tarifelor şi de rezolvare a acestor probleme pe care le constatăm că există, vor fi malusaţi până la 180%. Era 200%, dar 180% a rezultat în urma dezbaterilor cu asociaţii de protecţia a consumatorului, transportatori, service-uri", a spus Cornel Constantinescu.

Potrivit acestuia, clienţii cu risc ridicat vor fi orientaţi către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Români (BAAR) în momentul în care primesc 3 oferte peste tariful de referinţă plus factorul n.

"Atunci BAAR, într-un termen prestabilit de normă, va oferta aceşti clienţi şi îi va repartiza către asigurători în funcţie de cota de piaţă pe care o au aceştia la o dată de referinţă. Se protejează inclusiv clienţii cu risc ridicat. Nu putem lăsa preţurile să crească în mod necontrolat. Clienţii cu risc ridicat vor fi cei care au făcut cele mai multe accidente, frecvenţa daunei este foarte ridicată, care în mod evident nu respectă regulile în trafic. Un proiect al nostru pe termen mediu şi lung este de a interconecta bazele de date ale pieţei asigurărilor cu cea a poliţiei şi a merge pe individualizarea riscului", a mai arătat oficialul ASF.

"Decontarea directă, tariful de referinţă, factorul n, clientul cu risc ridicat, toate aceste chestiuni înseamnă un plus de perfecţie şi de stabilitate a acestei pieţe în care singurul obligat să încheie această asigurare este asiguratul. Pe această piaţă nu este obligat să lucreze nimeni", a precizat Constantinescu.

La rândul lui, Leonard Badea, presedintele ASF, a afirmat că piaţa RCA va intra într-un proces de normalizare. Avem un prim indiciu – preţurile de referinţă, ca mecanism menit să ofere un reper asiguratului.  Ce este şi mai important, avem acum un nou cadru, o nouă lege RCA, la care am lucrat şi eu din poziţia de Preşedinte al Comisiei de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor, şi care, ţinând cont de diversele opinii şi argumente exprimate până acum, reglementează mult mai bine toate aspectele care au generat disfuncţionalităţi în trecut”

Noua lege, intrată în vigoare în data de 12 iulie 2017, aduce o serie de soluţii pentru reaşezarea pieţei asigurărilor pe coordonate viabile, în vederea eliminării dezechilibrelor manifestate în trecut, care au fost de altfel şi sancţionate de Legea Concurenţei. Printre cele mai importante repere pe care acest act normativ le stabileşte se numără tariful de referinţă, o instituţie cu noi roluri şi responsabilităţi — BAAR, conceptul clientului cu risc ridicat şi decontarea directă.

Potrivit unui comunicat al ASF, proiectul reflectă rezultatul unui efort comun al tuturor părţilor interesate din piaţa asigurărilor RCA — asociaţii de protecţia consumatorilor, societăţi de asigurare, transportatori, brokeri şi service-uri auto, precum şi alte asociaţii alături de care ASF, pe parcursul celor două sesiuni de dezbateri publice, a urmărit cu precădere clarificarea unor aspecte cum ar fi: reglementarea elementelor contractului RCA, inclusiv reînnoirea acestuia; formatul poliţei de asigurare; reglementarea condiţiilor şi criteriilor de autorizare şi practicare a asigurării RCA pe teritoriul României; criteriile de risc şi instrumentele utilizate în calculul tarifului de primă; asigurările RCA aplicabile asiguraţilor cu risc ridicat; modalitatea de avizare şi înregistrare a personalului care efectuează constatarea daunelor; reglementarea modalităţii de constatare, evaluare, stabilire şi plată a despăgubirilor; modalitatea de decontare directă; reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus; facilităţi şi penalităţi aplicabile asiguraţilor", se arată în document.

Proiectul de Normă privind asigurările auto din România va fi înaintat Consiliului ASF, înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO