Auto

Cum a apărut ARO în România

Cum a apărut ARO în România

Autor: Iulian Dnistran

20.08.2014, 11:34 5560

Produs începând cu anul 1941 de companiile Willys şi Ford, Jeep-ul a fost unul dintre cele mai importante vehicule ale războiului. Compact, uşor şi rapid, a fost construit în peste 500.000 de exemplare, dintre care aproximativ 50.000 au ajuns în URSS, unde ruşii l-au adaptat şi transformat în ceea ce s-a numit GAZ-67. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, Jeep-ul rusesc a fost înlocuit cu GAZ-69, care a fost transformat, câţiva ani mai târziu, în binecunoscutul vehicul românesc IMS.

Apoi, bătrânul IMS a fost scos la pensie, iar în locul său a apărut, în anul 1972, primul ARO de serie care nu avea la bază un GAZ, şi anume 240. O maşină care a trecut printr-un proces de proiectare de şase ani şi care a apărut după lansarea primei generaţii a modelului britanic Range Rover. Cu toate acestea, un alt model, aflat şi astăzi în producţie, a apărut abia în 1979, ceea ce i-a făcut pe unii să spună că „nemţii au copiat de la români”. Este vorba despre bătrânul Mercedes-Benz G-Class, care a pornit la drum ca un simplu vehicul militar.

Sigur, lipsa unui management potrivit la uzina ARO de la Câmpulung Muscel a făcut ca numele cunoscut odinioară în jurul lumii pentru performanţele deosebite în afara şoselelor să dispară complet, în vreme ce Mercedes-Benz a reuşit să păstreze G-Classul în producţie până astăzi, cu modificări succesive, mai ales la interior.

Dar, cu toate că ARO a dispărut, există încă o mână de mărci auto care au continuat să construiască maşini potrivite pentru mersul pe munte. Aşa că unde s-a produs ruptura? Unde a început declinul pentru maşinile de teren?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO