Auto

Cum arată podul peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse, aflat în plin proces de reabilitare. GALERIE FOTO

Iulian Matache, ministrul transporturilor

galerie foto

Autor: Andreea Neferu

30.07.2015, 18:52 3050

Podul peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse, construit în urmă cu peste şase decenii, se află în plin proces de rebailitare, lucrările urmând a fi finalizate în primul trimestru al anului viitor, potrivit Ministerului Transporturilor.

Până la data de 20 noiembrie 2015 însă, ar urma să fie turnat un prim strat de asfalt pe toată lungimea podului aferentă părţii române, care să permită deschiderea circulaţiei pe ambele sensuri. De asemenea, în a doua parte a lunii noiembrie ar urma să fie finalizat drumul de acces din punctul de frontieră Giurgiu către pod şi să fie funcţional şi sistemul de iluminat pe pod şi în parcările din punctul de frontieră.

Contractul de reabilitare a podului se ridică la 13 milioane de euro şi este realizat de asocierea Collini Lavori – Tecnic Consulting Engineering.

“Am văzut că se lucrează la pod şi imi doresc ca ritmul să fie acelaşi până la terminarea lucrărilor. Tocmai din acest motiv ţin la calendarul stabilit şi acceptat de părţile contractante, cu termene clare, care să fie respectat, pentru că acum nivelul de disconfort e foarte mare în zonă”, a spus Iulian Matache, ministrul transporturilor, care a mers astăzi într-o vizită de lucru la podul de la Giurgiu-Ruse. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO