Auto

Cursă Tarom întoarsă din drum din cauza unei fisuri la unul din geamurile cabinei

Cursă Tarom întoarsă din drum din cauza unei fisuri la...

Autor: Mediafax

26.04.2018, 10:45 425
O cursă Tarom Bucureşti – Barcelona, care a decolat joi de pe Aeroportul Henri Coandă la ora 08.49, s-a întors din drum după aproximativ o oră de zbor, din cauza unei fisuri apărute la unul dintre geamurile cabinei de pasageri, anunţă compania aeriană.
 
"Cursa TAROM ROT 421 Bucureşti – Barcelona, de astãzi, 26 Aprilie 2018, operată cu o aeronavă de tip BOEING 737-700, care a decolat de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă la ora locală 08:49, s-a întors din drum dupa aproximativ o oră de zbor, din cauza unei uşoare fisuri apărute la unul dintre geamurile cabinei de pasageri", se arată într-un comunicat de presă al Tarom, remis joi MEDIAFAX.
 
Reprezentanţii companiei aeriene transmit că decizia comandantului respectă procedura prevăzută în manualul de zbor al aeronavei şi că siguranţa pasagerilor nu a fost pusă în pericol nicio clipă.
 
Aeronava a aterizat în siguranţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, pasagerii au fost debarcaţi, primesc asistenţã la sol şi vor decola în scurt timp către destinaţia iniţială.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO