Auto

Dacia a scăzut cu 6,6% în Germania în primul trimestru pe o piaţă care creşte

Dacia a scăzut cu 6,6% în Germania în primul trimestru...

Autor: Anca Dumitrescu

02.04.2015, 19:42 95

La finalul lunii martie, cota de piaţă a Dacia în Germania era de 1,4%, în scădere de la 1,5% în februarie.

În luna martie, vânzările Dacia pe piaţa germană au crescut cu 2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 4.056 autoturisme, conferind mărcii o cotă de 1,3%.

Piaţa auto germană a înregistrat un avans de 9% în luna martie, la 323.039 de vehicule înmatriculate.

Cele mai mari creşteri ale vânzărilor de autoturisme noi în primul trimestru au fost înregistrate de mărcile Jeep, de 90,9%, la 3.380 unităţi, Mitsubishi, de 57,5%, la 7.467 unităţi şi Smart, de 49,5%, la 9.377 unităţi.

În schimb, cele mai mari scăderi au fost consemnate de Chevrolet, de 96,6%, la 134 de unităţi comercializate în primele trei luni ale acestui an, Lancia, cu 29,7%, la 223 unităţi, şi Jaguar cu 29,6%, la 962 unităţi.

Înmatriculările de maşini noi ale mărcii Renault, parte a grupului cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au scăzut cu 8,3% în primul trimestru, la 22.907 autoturisme, dar cota de piaţă s-a menţinut la nivelul de 3%. În luna martie, vânzările mărcii Renault au scăzut cu 13,5%, la 10.037 vehicule.

Vânzările liderului de piaţă Volkswagen au crescut cu 13,8% în primul trimestru, la 168.058 de autoturisme, conferind mărcii o cotă de 22,3%. În luna martie, înmatriculările VW au urcat cu 14,3%, la 67.223 de vehicule.

Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa. Vânzările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,5% anul trecut comparativ cu 2013, la 48.907 unităţi.

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu 13,6% în primul trimestru comparativ cu acelaşi interval din 2014, la 24.497 de unităţi, marcând cel mai puternic declin în rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, într-o piaţă în urcare cu 6,9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO