Auto

Dealerii auto s-au săturat să vândă doar 5-10 maşini lunar şi ies la „atac“ cu discounturi de 3.000 - 4.000 €

Dealerii auto s-au săturat să vândă doar 5-10 maşini lunar şi ies la „atac“ cu discounturi de 3.000 - 4.000 €

Prin programul de casare Dacia a vândut anul trecut aproximativ 15.000 de maşini.

Autor: Bogdan Alecu

28.02.2012, 12:42 7539

Ianuarie a consemnat un nou declin al pieţei auto locale, astfel că dealerii de maşini noi au vândut numai 3.500 de maşini, respectiv o medie de zece maşini pe centru de vânzare sau două-trei maşini pe săptămână, luând în calcul volumul pieţei şi cele aproximativ 350 de centre existente în industrie. Pe fondul lipsei programului "Rabla" piaţa auto a mai pierdut astfel în ianuarie 20% din vânzări faţă de perioada similară a anului trecut, iar primele date ale dealerilor auto anunţă o scădere şi pentru luna februarie. În aceste condiţii, importatorii şi dealerii recurg la promoţii pentru a încerca astfel să-i atragă pe clienţi în showroom-uri.

Cel mai mare discount ca valoare absolută este oferit de Skoda pentru SUV-ul Yeti, de aproape 4.200 de euro, astfel că maşina costă 25.700 de euro.

Din cele 15 mărci de volum analizate de ZF, cinci oferă modele cu reduceri de peste 3.000 de euro, iar alte cinci au discounturi între 2.000 şi 3.000 de euro.

Branduri precum Chevrolet sau Mitsubishi nu au fost luate în calcul deoarece promoţiile acestora sunt calculate în continuare pe baza unui program de casare cu trei tichete în valoare totală de 2.700 de euro.

Ca reducere procentuală discounturile sunt cuprinse între 3,3% în cazul lui Duster şi până la aproape 25% în cel al modelului Peugeot 308, potrivit analizei ZF. Spre comparaţie, pe piaţa locală la nivelul anului 2009 discounturile au ajuns până la 50- 60%.

Diferenţa o reprezintă faptul că între 2008 şi 2009 moneda naţională s-a devalorizat cu aproape o treime faţă de euro, ceea ce a făcut ca reducerea reală la preţul în lei să fie de aproximativ 30%. În condiţiile în care pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu nu sunt încă furnizate informaţii despre "Rabla" 2012 dealerii auto estimează că în cel mai bun caz la finele lunii martie sau chiar în aprilie ar putea demara noul program de casare.

Spre comparaţie, anul trecut în ianuarie programul de casare ediţia 2010 încă funcţiona, iar în 2011 noua ediţie a demarat pe data de 16 martie, la o lună şi jumătate după emiterea ordinului pentru aprobarea ghidului de finanţare a programului.

Dacă brandurile premium precum BMW, Audi sau Mercedes-Benz nu sunt influenţate în niciun fel de programul de casare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre brandurile "de volum" ale căror vânzări sunt influenţate atât de vânzările de flote, cât şi cele către retail.

Prin programul de casare Dacia a vândut anul trecut aproximativ 15.000 de maşini, dintr-un total de 39.000 de automobile noi comercializate prin intermediul "Rabla" de anul trecut. În lipsa programului de casare, pe site-ul oficial al mărcii în secţiunea de oferte speciale se regăsesc discounturi pentru aproape toate modelele din gamă. Dar spre deosebire de celelalte site-uri ale importatorilor ofertele sunt "ascunse" într-o secţiune specială şi nu promovate pe prima pagină.

"În cazul promovării, pe site-ul Dacia sunt prezentate discounturile şi ofertele doar în secţiunea specială destinată acestora "Noi vindem maşini, nu discounturi din acest motiv dorim să promovăm întâi produsele, iar cine vrea să cumpere se poate informa şi cu privire la reduceri", a declarat Thomas Dubruel, directorul general al Renault Commercial Roumanie, divizia Group Renault România care controlează vânzările pe piaţa locală a mărcilor Dacia, Renault şi Nissan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO