Auto

Dezastru pentru Volkswagen: Cea mai mare companie auto europeană a oprit producţia de Passat, iar luni va opri şi producţia de Golf dacă nu rezolvă problemele cu furnizorii de piese

Dezastru pentru Volkswagen: Cea mai mare companie auto...

Autor: Ştefan Stan

19.08.2016, 16:13 59608

Patru fabrici Volkswagen au început să taie din producţie în condiţiile în care producătorul german de maşini este într-o dispută legală cu furnizorii de piese pentru scaune şi cutii de viteză, scrie Bloomberg.

VW a oprit producţia de Passat joi şi va opri producţia de Golf luni dacă nu se va rezolva conflictul, potrivit unor surse familiare cu subiectul, citate de Bloomberg.

Oficialii VW au spus că cele două fabrici unde se produc modelele întâmpină dificultăţi, la fel şi fabricile unde se produc şasiurile pentru alte modele de maşini.

Disputa ameninţă să reducă veniturile grupului cu până la 40 de milioane de euro pe săptămână, într-o perioadă când Volkswagen încearcă să îşi crească profiturile în condiţiile şi să scadă cheltuielile sub un miliard de dolari pe an.

”Evident, cu cât va dura mai mult, cu atât situaţia se va înrăutăţi. Gradul de impact depinde de abilitatea grupului să menţină problema doar pentru brandul Volkswagen”, a spus Christian Ludwig, analist la Bankhaus Lampe.

Un tribunal german a ordonat furnizorilor de piese să înceapă din nou distribuţia, însă aceştia refuză să se conformeze. Apelul pentru caz a fost stabilit pentru 31 august. Între timp, Volkswagen a cerut curţii să amendeze furnizorii şi să le permită să meargă la fabricile acestora şi să obţină piesele de care au nevoie. Furnizorii au timp până săptămâna viitoare să răspundă, când tribunalul va decide în cazul cererii Volkswagen. 

Acţiunile producătorului european de maşini au scăzut cu 2,1%, la 119,20 euro. Anul acesta, valoarea acţiunilor Volkswagen a scăzut cu 10%, ceea ce evaluează compania la 62,4 miliarde de euro. 

Fabrica unde se produce modelul Passat are o capacitate de producţie zilnică de 1,250 de maşini, în timp ce la Wolfsburg se pot construi 3.800 de vehicule. Aproximativ 80% dintre cei 9.000 de angajaţi de la Emden, unde se produce Passatul, au fost anunţaţi că li se va scurta programul de lucru. 

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO