Auto

Direcţia Logistică a Dacia a livrat un volum de componente cât de aproape trei ori Casa Poporului

Direcţia Logistică a Dacia a livrat un volum de...

Autor: Bogdan Alecu

03.12.2012, 12:47 1068

Peste şase milioane de metri cubi de piese ale vehiculelor fabricate în uzinele Renault şi Nissan la nivel mondial au fost expediate prin Direcţia Logistică Centrală Dacia din 2005 şi până în prezent potrivit oficialilor Automobile Dacia, volumul fiind de aproape trei ori mai mare decât cei 2,5 milioane de metri cubi ai Casei Poporului, cea de-a doua cea mai mare clădire din lume după Pentagon. Acest volum include peste 2,5 milioane de vehicule asamblate cu piese expediate de către Direcţia Logistică prin centrul de expediţii de piese.

Direcţia Logistică Centrală Dacia, situată pe platforma industrială de la Mioveni, asigură atât expediţia componentelor de vehicule, către uzine ale Alianţei Renault-Nissan în lume,  cât şi pe cea a vehiculelor finite pe teritoriul României şi la export, către reţeaua comercială.

În prezent, Direcţia Logistică Dacia expediază piese către 13 uzine care fabrică autoturisme sub sigla Dacia, Renault, Nissan sau Mahindra&Mahindra, incluzând-o şi pe cea din România, de la Mioveni.

Direcţia Logistică Dacia gestionează peste 6.570 de piese unice necesare fabricării vehiculelor în diverse versiuni, pentru modelele Dacia, Renault şi Nissan. Aceste piese sunt aprovizionate de la 492 de furnizori, din care 87 sunt localizaţi în România, iar 405 se află în afara ţării. Componentele vehiculelor sunt transportate în camioane pe cale rutieră şi în containere pe cale feroviară şi maritimă. La nivelul anului trecut, Direcţia Logistică Dacia a expediat 1.200.474 m³ de piese, echivalentul a 619.405 vehicule.

în plus faţă de activitatea de expediere piese, Direcţia Logistică Centrală Dacia asigură legătura între cele două uzine instalate la Mioveni (Uzina Vehicule şi Uzina Mecanica şi şasiuri) şi Direcţia Comercială: livrarea de vehicule şi piese de schimb către reţeaua comercială din România şi din alte ţări.

După ce ies de pe banda de montaj, vehiculele sunt instalate în parcurile de stocare de la Mioveni. Aici sunt parcurse mai multe etape de pregătire pentru livrare şi sunt întocmite documentele de expediţie. Apoi, în funcţie de destinaţie, vehiculele sunt transportate pe cale rutieră, feroviară şi maritimă. Aproximativ 190 de salariaţi ai Direcţiei Logistice Dacia colaborează pentru expedierea vehiculelor către cei 79 de concesionari din România şi cele 71 de destinaţii la export. în anul 2011 au fost expediate 329.812 maşini, dintre care 299.222 la export. Maşinile au fost transportate în 28.563 camioane şi 565 de trenuri. Capacitatea de încărcare a unui camion este între 6 şi 10 vehicule, iar a unui tren între 200 şi 300, în funcţie de tipul de vehicul şi de ţara de destinaţie. Cea mai îndepărtată destinaţie este Noua Caledonie, pentru care transportul durează 45 de zile.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO