Auto

Exclusiv ZF: Care este numele noului „ARO de România” şi când vedem primele poze. Vedeţi aici cum arată sigla autoutilitarei 4x4

Foto: Ionel Iancu

Autor: Bogdan Alecu

01.04.2012, 15:40 24441

La Gura Humorului, în judeţul Suceava, compania Bucovina Vehicles Suceava, care are printre acţionari senatorul PDL Sorin Fodoreanu şi Mihai Ciobanu, fost inginer de la Aro Câmpulung are în plan demararea construcţiei unei noi uzine auto unde să producă o utilitară cu şasiu autoportant care să aibă ca public-ţintă fermierii atât din România, cât şi din Europa. Numele viitorului autovehicul va fi "BV 320", potrivit declaraţiilor lui Sorin Fodoreanu, iar emblema mărcii, înregistrată la OSIM este reprezentată de capul de zimbru.

După modelele din gama ARO şi Dacia Nova, BV320 ar fi cel de-al treilea proiect de automobil conceput integral în România. Mai mult, la proiect a participat şi inginerul Mihai Ciobanu, care a lucrat atât în cercetare cât şi pentru Aro Câmpulung.

În prezent compania se află în discuţie cu mai multe companii pentru a furniza motorul şi transmisia viitoarei utilitare. Vehiculul va fi echipat fie cu un motor pe benzină şi GPL, fie cu unul diesel, cele mai avansate discuţii fiind cu Ford. În anii 90 Ford a furnizat motoare Cosworth pe benzină pentru automobilele Aro.

Citiţi:

► Noul ARO de România. Vedeţi aici prototipul unei autoutilitare 4X4 "Made in Romania" care va fi produsă într-o fabrică din Gura Humorului

Firma Bucovina Vehicles SA a depus, joi, o cerere de concesionare a 25 de hectare de teren în oraş cu acces la utilităţi, apă, canalizare, gaze naturale şi energie electrică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO