Auto

Grupul Gefco asigură transportul pe calea ferată a vehiculelor Ford de la Craiova către portul Constanţa şi vestul Europei

Grupul Gefco asigură transportul pe calea ferată a...

Autor: Roxana Rosu

12.12.2017, 11:35 440

GEFCO România, subsidiara Grupului GEFCO, extinde colaborarea cu Ford Motor Company, urmând să asigure transportul pe calea ferată a vehiculelor Ford EcoSport produse la Craiova către portul Constanţa şi către pieţele din Europa de Vest precum Germania, Italia şi ţările din regiunea Benelux.

„Suntem mândri să fim un partener logistic de încredere în regiune pentru Ford. Toate echipele GEFCO România şi-au asumat angajamentul de a satisface nevoia de eficienţă a clienţilor noştri şi îşi demonstrează constant competenţele în sprijinirea acestora pe parcursul dezvoltării lor, lucrând îndeaproape cu clienţii noştri pentru a aborda provocările lor privind rentabilitatea şi creşterea pe termen lung,” a declarat Jérôme Chevrolet, Area Manager pentru regiunea Balcanilor şi Director General al GEFCO România şi Bulgaria.

Transportul feroviar este una dintre cele mai competitive soluţii de transport oferite de GEFCO, prezentând atât avantaje economice, cât şi avantaje ecologice pentru bunurile pentru care timpul de livrare este esenţial, precum cele produse de industria auto. Astfel, autovehiculele produse de Ford la Craiova vor ajunge pe pieţele din Italia şi Benelux în doar 4 zile şi către Germania, în 5 zile.

GEFCO a început colaborarea sa pe plan local cu Ford în 2012, gestionând fluxurile de intrare ale producătorului auto prin soluţii de transport rutier. Următoarea etapă a acestei colaborări a fost realizată în anul 2016, când  compania de logistică a început să asigure transportul vehiculelor finite şi să ofere servicii de distribuţie pentru fabrica Ford din Craiova. Soluţia de transport feroviar a facilitat astfel exportul modelului Ford B-Max către piaţa din Germania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO