Lexus recheamă în service peste 100 de maşini

8 nov 2010 Autor: Bogdan Alecu

Toyota România, importatorul mărcilor Toyota şi Lexus, brandul premium al concernului nipon, a demarat o campanie de rechemare în service pentru 102 maşini Lexus care ar putea prezenta posibile defecţiuni electrice la pompa de benzină şi potenţiale probleme la sistemul de frânare, potrivit unor surse apropiate companiei.

Toate costurile generate de aceste operaţiuni de rechemare în service sunt suportate de constructor, potrivit surselor citate care nu dezvăluie însă la cât se ridică aceste costuri.

În primele nouă luni ale acestui an vânzările Lexus au înregistrat un declin de aproape 40%, la 24 de maşini, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în luna septembrie fiind livrată o singură unitate, din modelul de clasă medie IS. În 2009 divizia premium a grupului nipon a vândut 60 de maşini, în scădere cu aproape 70%, cel mai bine vândut model fiind SUV-ul RX. Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă BMW, Audi şi Mercedes-Benz, cel mai bine vândute mărci premium de pe piaţa locală, au înregistrat vânzări de cel puţin zece ori mai mari.

În total, de la începutul anului aproape 14.900 de maşini a nouă branduri auto au fost rechemate, potrivit unei analize a ZF. Printre aceste mărci se regăsesc mărci "de volum" precum Toyota, Kia sau Renault, dar şi Ferrari. Majoritatea problemelor vizează în primul rând sistemele de frânare şi cel de direcţie, în timp ce în cazul constructorului italian de maşini sport problema este legată de un material izolator.

Forza Rossa, importatorul Ferrari pe piaţa locală, a rechemat în service şapte modele Ferrari 458 Italia livrate pe piaţa locală, ca parte a unei campanii internaţionale care vizează 1.200 de maşini. Cea mai amplă campanie de rechemare de pe piaţa locală de anul acesta aparţine însă constructorului japonez Toyota, cu peste 11.800 de maşini cu posibile probleme la pedala de acceleraţie.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Lexus
, service
, rechemare in service

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine