Auto

Lovitură de imagine pentru Uber: Directorul de business şi-a dat demisia după numai şapte luni în cadrul companiei

Lovitură de imagine pentru Uber: Directorul de business...

Autor: Ştefan Stan

20.03.2017, 09:41 3975

Compania de servicii de transport Uber s-a adâncit tot mai mult în scandal, după ce preşedntele Jeff Jones, un expert în marketing angajat să şlefuiască imaginea abrazivă a organizaţiei, şi-a dat demisia, scrie Reuters.

Jones a plecat după mai puţin de şapte luni după ce s-a alăturat companiei din San Francisco, potrivit unui purtător de cuvânt al Uber.

În declaraţia făcută pentru Reuters, Jones a spus că nu va continua nici ca preşedinte de afaceri, pentru că este incompatibil pentru funcţie.

”M-am alăturat Uber datorită misiunii companiei şi a provocării de a construe capabilităţi globale, care va ajuta compania să se maturizeze şi să prospere pe termen lung”, a spus Jones. ”Îmi este clar acum, totuşi, că această idee este inconsistentă cu realitatea din ceea ce am văzut şi experimentat la Uber, aşa că nu mai pot continua ca director de business”, a spus Jones.  

Rolul lui Jones a fost pus sub semnul întrebării la începutul lunii, după ce oficialii Uber au început să caute un Director Operaţional, care ar urma să conducă firma alături de CEO-ul Travis Kalanick.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO