Auto

Mazda aduce la Salonul Auto de la Geneva noile Mazda6 Sedan şi Combi, alături de două noi concepte

Mazda aduce la Salonul Auto de la Geneva noile Mazda6...

Autor: Bogdan Alecu

06.02.2018, 11:51 337

Standul Mazda va fi unul dintre cele mai aglomerate de la cel de-al 88-lea Salon Auto Internaţional de la Geneva, de luna viitoare. Va prezenta, în premieră mondială, noua Mazda6 Combi, în premieră europeană noua Mazda6 Sedan şi două modele concept impresionante: Mazda VISION COUPE şi Mazda KAI CONCEPT, precum şi revoluţionarul motor de generaţie viitoare pe benzină SKYACTIV-X.

Îmbunătăţirile aduse Mazda6 sunt cele mai consistente de până acum, aducând o calitate şi mai crescută la toate capitolele modelului de referinţă al Mazda. Acesta prezintă un design exterior mai matur, mai elegant şi rafinat, un interior revizuit semnificativ, inclusiv scaune complet noi, performanţă crescută pentru trenul de rulare SKYACTIV, dinamică îmbunătăţită, eficienţă aerodinamică, antifonare superioară şi o gamă de elemente de siguranţă i-ACTIVESENSE şi mai largă, printre care se numără cameră 360° şi un sistem inteligent de asistenţă a vitezei.

Mazda VISION COUPE, recent încoronat „Cel mai frumos concept al anului”, adoptă forma de bază a unui coupe cu patru uşi fluid. Acesta nu redă mişcarea la fel cum o redau alte expresii ale limbajului de design KODO prin caroserie, în schimb exprimă o formă simplă, care elimină toate elementele neesenţiale, pentru a urma principal „mai puţin înseamnă mai mult”. în caroserie s-a investit un volum enorm de muncă, în special în modul în care este reflectată lumina pe suprafeţe.

Compacta hatchback Mazda KAI CONCEPT, a cărei denumire înseamnă „pionier”, oferă primele indicii pentru viitorul mărcii Mazda şi ilustrează tehnologiile revoluţionare ale companiei şi cea mai recentă evoluţie a filosofiei de design KODO. Viitoare generaţie a arhitecturii vehiculului SKYACTIV, care va adopta trenul de rulare revoluţionar SKYACTIV-X, maximizează totodată abilităţile corpului uman de a realiza conexiunea ideală între şofer şi maşină.

Oferit în exclusivitate de Mazda, SKYACTIV-X este un motor revoluţionar, care introduce o metodă inovatoare de combustie, denumită Spark Controlled Compression Ignition (SPCCI). Motorul SKYACTIV-X, care urmează să devină primul comercial din lume pe benzină care utilizează această tehnologie*, combină beneficiile motorului pe benzină cu aprindere prin scânteie (energia la turaţii ridicate şi emisii scăzute) cu cele ale unui motor diesel (răspuns rapid şi economie de combustibil) pentru a produce un motor crossover care livrează avantajele ambelor tipuri de agregate.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO