Auto

Numărul doi din Renault ameninţă: Oricând ne putem muta producţia în Maroc dacă România nu rămâne competitivă

Numărul doi Renault ameninţă: Oricând ne putem muta producţia în Maroc dacă România nu rămâne competitivă

Autor: Bogdan Alecu

01.10.2012, 00:07 7555

Lansată ca una dintre cele mai eficiente şi mai moderne uzine ale Alianţei Renault-Nissan la începutul acestui an, uzina de la Tanger va deveni de anul viitor principalul competitor al celei de la Mioveni, odată ce va ajunge la capacitatea maximă de 400.000 de maşini pe an. În acest context, se pune întrebarea dacă România devine încet, dar sigur ceea ce a devenit Franţa pentru Renault: locul unde se investeşte în cercetare şi dezvoltare datorită inginerilor bine pregătiţi, dar unde producţia începe să fie afectată de costurile în creştere.

"Întâi trebuie să spun că lumea este într-o continuă schimbare, într-o continuă evoluţie. De aceea, pentru fiecare dintre noi apar noi provocări. România, ca ţară, nu face excepţie. Situaţia indu­strială din România este una de care suntem foarte mândri. Avem parte de calitate atât pe partea de inginerie, cât şi de fabricaţie. Însă, trebuie să ştiţi că lucrurile nu se opresc aici. Există oricând posibilitatea să mutăm situri fie către Maroc, fie către alte ţări din Africa, să mutăm partea de industrial, cât şi de inginerie şi design. De ce? Pentru că nu ne putem complace, nu putem să ajungem la un nivel de complezenţă. Nu trebuie să vedem niciodată situaţia ca fiind una statică, pentru că astfel înţelegem situaţia economică ca fiind una statică şi ajungem într-o mare eroare", a spus Carol Tavares, directorul operaţional al Grupului Renault şi al doilea om în ierarhia grupului francez după Carlos Ghosn.

El a subliniat că "Europa tocmai trece prin aşa ceva. De ce? Pentru că pe termen scurt şi-a pierdut competitivitatea, iar pe termen lung apar probleme. Având în vedere că lumea se schimbă şi că România nu face excep­ţie, România trebuie să aibă grijă să-şi păstreze competitivitatea". Spre comparaţie, salariul mediu al unui angajat din noua uzină a Renault este de 250 de euro, la jumătate faţă de Mioveni, şi în plus, din Tanger şi până în Spania doar se traversează Gibraltarul, în timp ce spre comparaţie un tren încărcat cu maşini de la Piteşti până în Constanţa durează 24 de ore, la care se adaugă timpul parcurs până în Franţa sau Italia pe cale maritimă.

Acesta este primul mesaj foarte clar al unui executiv Renault cu privire la producţia Dacia, în condiţiile în care uzina de la Mioveni este principalul exportator al României. În contextul în care transportul devine tot mai scump pe măsură ce costurile legate de combustibli cresc, Tavares a subliniat că ma­şinile în lumea auto sunt produse acum cât mai aproape de pieţele de vânzare.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro


Citiţi şi Dacia va fi vârful de lance pentru cucerirea pieţei africane. Uzina de la Mioveni va produce la capacitate maximă şi în următorii ani

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO