Auto

Patru din zece maşini noi vândute în România sunt produse de un constructor german

Patru din zece maşini noi vândute în România sunt produse de un constructor german

Mediafax Foto

Autor: Bogdan Alecu

03.10.2012, 00:04 783

Mărcile germane şi-au majorat cota de piaţă în România de la 30% în 2008 la aproape 40% în primele opt luni ale acestui an, potrivit statisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importa torilor de Automobile (APIA).

Astfel, în primele opt luni ale acestui an s-au vândut pe piaţa locală peste 22.000 de autovehicule ale constructorilor germani, luând în calcul şi diviziile acestora, cum este Skoda şi Seat pentru Volkswagen, Mini pentru BMW, dar şi Ford, care cu toate că este o marcă americană, centrul pentru Europa îl are în Germania, ca şi o parte importantă a producţiei.

În ceea ce priveşte mărcile din top zece al celor mai bine vândute pe piaţa locală, cinci aparţin unui grup german. Mai mult, primele două locuri în topul celor mai bine vândute mărci de import sunt două mărci ale concernului Volkswagen - VW şi Skoda. "Creş terea cotei de piaţă a VW, dar şi per total a mărcilor germane vine în contextul în care clientul este mult mai atent la ce cumpără. În plus, acum tot mai mulţi clienţi se gândesc nu numai la preţul de achiziţie, ci şi la cel de revânzare, iar mărcile germane se devalorizează mai puţin comparativ cu automobilele altor constructori", explică Bogdan Florea, brand manager VW în cadrul Porsche România, im portatorul mărcii germane pe piaţa locală. Cu toate că este o companie austriacă, Porsche România este cel mai mare importator de pe piaţa locală în condiţiile în care acesta comer cializează mărcile grupului Volks wagen, înregistrând cea mai mare cifră de afaceri dintre importatori, de peste 400 de milioane de euro, în creştere cu 12% faţă de anul anterior în condiţiile unei pieţe în scădere. Mai mult, Porsche România este şi cel mai profitabil importator de pe piaţa locală, înregistrând un profit net în 2011 de peste 27 de milioane de euro, în creştere cu 31% faţă de anul precedent.

În timp ce pe piaţa maşinilor noi nemţii deţin aproape 40%, în cazul importurilor de automobile second-hand, peste 90% provin din Germania.

În primele opt luni ale acestui an s-au înmatriculat pentru prima dată în România peste 106.000 de maşini la mâna a doua, în creştere cu 82% faţă de perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, peste 85.000 sunt ale unor mărci germane sau ale unor mărci din cadrul unor grupuri germane, valoarea reprezentând aproape 80% din total importuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO