Auto

Producţia constructorilor auto din Ungaria a ajuns la 30 mld. dolari în 2017 sau 21% din PIB-ul ţării

Producţia constructorilor auto din Ungaria a ajuns la 30...

Autor: Catalina Apostoiu

01.08.2018, 00:05 1615

Decizia BMW de a construi o fabrică de 1 mld. euro în localitatea Debreţin din Ungaria va majora decisiv ponderea sectorului auto în economia din ţara vecină.

Producătorul auto german BMW îşi construieşte în Ungaria prima fabrică din Europa din ultimele aproape două decenii, cimentându-şi poziţia în apropiere de piaţa locală, în condiţiile în care costul transportului de autovehicule este în creştere la nivel mondial pe fondul intensificării protecţionismului, scrie Bloomberg. Ungaria va deveni astfel gazdă pentru toţi cei trei mari constructori auto germani - BMW, VW şi Daimler.

BMW va investi 1 mld. euro într-o nouă unitate de producţie în Ungaria care va fabrica 150.000 de maşini anual. Aceasta va fi prima unitate de producţie nouă ridicată de BMW în regiune din anul 2000, când compania a construit o fabrică în Germania.

Asemeni altor producători auto, BMW resimte presiuni de a se ajusta la poli­ticile comerciale în schimbare la nivel mondial. În  funcţie de tipul de au­to­vehicule pe care le va produce, fabrica din Ungaria ar putea compensa ris­curile în creştere. Producţia de SUV-uri în Europa ar ajuta BMW să se protejeze în faţa tensiunilor comerciale în creştere care-i afectează fabrica din SUA. De asemenea, aceasta ar putea aju­ta compania să contracareze între­ru­perile de livrări de modele Mini pro­duse în Oxford, Anglia, către UE după Brexit.

„Pare a fi o decizie determinată de raţiuni legate de minimizarea riscurilor şi optimizarea costurilor“, arată Juergen Pieper, analist la Bankhaus Metzler. „Europa Occidentală e prea scumpă, Mexicul şi Marea Britanie au riscuri legate de tarife ataşate, iar fabrica din SUA este deja uriaşă.“

BMW a refuzat să precizeze ce mo­de­le va produce în noua fabrică, dar a de­clarat că nu intenţionează să pro­du­că au­to­vehicule Mini în Ungaria. Com­pania a ales Ungaria ca locaţie pentru no­ua fabrică deşi vânzările europene de mo­­dele BMW şi Mini au avansat cu doar 1,2% în primul semestru al acestui an, sub creşterea înregistrată pe alte pieţe.

Lucrările de construire a fabricii în a­propiere de Debreţin, în apropiere de Bu­dapesta, vor începe în a doua jumă­tate a lui 2019. Alegând Ungaria ca lo­caţie a ultimei sale unităţi de pro­ducţie, care se va adăuga celor 31 de faci­lităţi de producţie şi asamblare la nivel mon­dial, producătorul german de auto­vehicule de lux va deveni cel de-al cin­cilea mare producător auto care-şi lan­sează o unitate de producţie în această ţară. Daimler, marca Audi a Volkswagen, grupul francez PSA şi şi Suzuki Motor deţin deja unităţi similară în Ungaria.

Producţia constructorilor auto a atins o valoare de 8,08 miliarde de forinţi (29,45 miliarde de dolari) anul trecut, sau aproximativ 21% din PIB-ul Ungaria, relevă datele oficiale.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO