Douăzeci de minute. 20. Timp în care poţi lua masa de prânz la birou sau în care îţi poţi face cumpărăturile la Mega din colţ. Sau timp în care, în Bucureştiul lui 2018, parcurgi două staţii de mers cu autobuzul. Un mijloc de transport rupt din alte vremuri, în care timpul se opreşte în loc. Şi nu porneşte decât ca să oprească din nou peste doi metri, la acelaşi semafor la care a mai oprit de două ori înainte.
În nicio altă ţară în care am mers cu transportul în comun nu mi s-a întâmplat să văd afişaje stricate în autobuze sau tramvaie. RATB-urile din Bucureşti sunt însă nişte maşini ale timpului, care te proiectează în trecut la fiecare călătorie. E o excepţie să mă uit pe ecranele din 133 şi să văd că afişează data şi ora corecte, cele mai multe rămânând încă blocate chiar şi cu 5 ani în urmă. E drept, sunt în acord cu ritmul în care merg autobuzele şi la fel şi cu felul în care arată.
În fabrica de tramvaie şi trenuri Pesa din Polonia, la vreo trei ore distanţă de mers cu maşina de Varşovia, se vorbeşte despre vehicule de transport în comun în care, atunci când trec pe lângă un restaurant, pe un ecran în interiorul tramvaiului să se afişeze imagini din restaurant, pentru călătorii care ar fi interesaţi să intre.
În Bucureşti, la câteva sute de ani distanţă în trecut, în 133 – şi nu e singurul, vă asigur – vocea din difuzor anunţă staţiile cu un delay de cel puţin trei opriri. Când autobuzul ajungea astăzi la Calea Victoriei, în difuzor se anunţa că urmează Piaţa Gemeni, adică cinci staţii în urmă.
Ce repere îşi pot lua turiştii – fie ei străini sau veniţi din provincie – când ar vrea să se orienteze într-un oraş pe care nu îl cunosc? Ce fel de capitală europeană care vrea să aducă turişti să-i vadă parcurile, clădirile (şi acelea cu bulină, 171 fiind pericole publice în caz de cutremur) sau străzile cândva numite ale Micului Paris, nu le pune la dispoziţie minimul necesar pentru a se orienta în oraş, adică un sistem de afişaj şi de indicaţii corecte în mijloacele de transport în comun?
„O să se facă 10 până trecem de Foişor, aşa a fost şi ieri, aşa e în fiecare zi”, spunea azi-dimineaţă la ora 9.30, un cetăţean din 133, când până la Foişor mai era o singură staţie de mers. Şi-a luat oricum marjă de timp şi a plecat mai devreme de acasă, căci catastrofa de trafic bucureştean nici măcar nu e o surpriză, ci o formă tristă de resemnare, căreia ne-am supus cu toţii, în lipsă de alternative.
Cine are ghinionul să vrea să ajungă în 133 şi la Piaţa Romană, mai stă zece minute în trafic pentru încă o staţie pe care ar parcurge-o pe jos în mai puţin de cinci minute.
Timpul mediu de aşteptare în staţie era, la sfârşitul lui 2016, potrivit informaţiilor transmise de Regia Autonomă de Transport Bucureşti, de circa 10-12 minute. În Budapesta, de exemplu, timpul de aşteptare este de 3 minute. Când două staţii le parcurgi în Bucureşti în 20 de minute cu autobuzul, ce rost mai are să-l aştepţi?
Într-o capitală în care traficul pe străzi este expresia clară a indolenţei, iar la metrou, dacă ai fost blestemat să ajungi la 7 dimineaţa într-o staţie ca Piaţa Unirii sau Piaţa Victoriei, ştii sigur că nu poţi scăpa fără nervi şi câteva zeci de minute bune lăsând să-ţi treacă metrourile prin faţă pline-ochi... Într-o capitală cu autobuze, tramvaie, troleibuze în care aerul condiţionat se numeşte aşa doar pentru că e condiţionat de dispoziţia unora dintre călători de a accepta să deschidă un geam... Ei bine, în capitala aceasta aproape ireală, ruptă dintr-un univers distopic, vine vara, la pachet cu şi mai mulţi nervi, saună, înghesuială, întârzieri, aer sufocant, scaune murdare, mirosuri insuportabile... Şi povestea merge mereu mai departe, pentru că vara încinsă nu întârzie la fel de mult ca autobuzele de pe străzile Bucureştiului şi le va întinde nervii călătorilor aşa cum a făcut-o mereu în ultimii ani.
În 2017, în pragul verii, dintre cele 257 de tramvaie care circulau în total pe liniile din Bucureşti, doar două erau dotate cu aer condiţionat, în timp ce jumătate din cele o mie de autobuze ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti beneficiau de astfel de instalaţii. Dintre troleibuze, niciunul dintre cele 165 existente anul trecut nu avea avea aer condiţionat.
În februarie, primarul Gabriela Firea spunea că primăria va cumpăra 400 de autobuze de la compania turcească Otokar, cu 250.000 de euro bucata. În total, 100 de milioane de euro. Primele autobuze ar trebui să fie livrate anul acesta, deşi licitaţia pentru achiziţia lor a fost lansată în iulie anul trecut, însă licitaţia a fost suspendată în luna august. Încetineala cu care se livrează autobuzele este fix oglinda ritmului în care acestea merg pe stradă.
Când sfârşitul lumii se anunţă o dată la cel puţin un an, oamenii glumesc şi se întreabă între ei „Tu cum ţi-ai petrecut sfârşitul lumii?” Eu cred că de fapt despre mersul cu RATB-ul e vorba.
