Raţiu ia în calcul relansarea mărcii ARO la şapte ani de la încetarea producţiei

25 aug 2010 Autor: Bogdan Alecu

Marca Aro ar putea reveni în prim-plan în următoarele 6-12 luni potrivit ofi­cialilor Landmark Management, companie controlată de omul de afaceri Nicolae Raţiu, fiul fostului om politic Ion Raţiu, care a preluat în 2007 licenţele de fabricaţie şi platforma industrială Aro Câmpulung.
"Noi deţinem licenţele pentru modelele Aro fabricate anterior. Luăm în prezent în calcul producţia de componente pentru modelele deja existente în circulaţie. În acelaşi timp, există constructori interesaţi să producă la Câmpulung modele de teren similare cu cele ale ARO", a declarat pentru ZF Nicolae Raţiu.
Omul de afaceri a subliniat că momentan există discuţii şi negocieri în acest sens, nefiind însă niciun contract semnat.
Alături de Dacia, Arctic, Dero sau Gerovital, Aro este unul dintre cele mai puternice branduri româneşti care au rezistat după 1989, existând o cerere constantă pentru maşinile de teren asam­blate la Câmpulung până la în­cetarea producţiei. Dacă pentru un au­tomobil Dacia nu se aştepta în anii 90 mai mult de câteva săptămâni, pentru Aro termenul de aşteptare era de câteva luni, iar unii clienţi erau dispuşi să plă­tească sume suplimentare pentru a se asi­gura că li se va livra un SUV ro­mânesc.
Primul anunţ legat de o posibilă revenire a mărcii Aro a fost făcut anul trecut, când s-a luat în calcul producţia de echipamente şi utilaje sub brandul românesc. În prezent în România mai sunt înmatriculate peste 35.000 de autotu­risme şi autovehicule comerciale marca Aro, potrivit statisticilor Direcţiei Re­gim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Primul model asamblat pe plat­formă la Aro a ieşit pe linia de producţie în 1957, cu aproape zece ani înainte de apariţia Dacia, iar ultimul model Aro a ieşit din fabricaţie în 2003.
Platforma industrială a Aro Câmpulung are o suprafaţă de 49 de hectare şi include hala principală de producţie şi unităţile secundare. După preluare, în urmă cu trei ani, Landmark Management a derulat investiţii pentru reabilitarea platformei prin recons­trucţia infrastructurii şi reconversia unor hale. În prezent singurul chiriaş al parcului industrial este compania Nobel Automotive România care produce componente auto pentru Dacia.
Un al doilea producător ar putea intra anul acesta pe platformă, potrivit oficialilor Landmark Management, aceştia fiind în prezent în negocieri cu un nou furnizor de componente.
La Aro s-au produs în total aproape 360.000 de autovehicule, două treimi dintre acestea fiind exportate în 110 ţări. Înainte de 1989 peste 90% din maşinile produse la Câmpulung erau exportate, adică aceeaşi strategie pe care o are Dacia în prezent.
În septembrie 2003 statul român a vândut pentru suma de 180.000 de dolari 68,7% din Aro companiei americane Cross Lander. În contractul de priva­tizare erau prevăzute investiţii de 2 mil. euro în Aro, dar nicio investiţie nu a avut loc în retehnologizare.

Cuvinte cheie:
Nicolae Raţiu
, Marca Aro
Vizualizari:
Printeaza
Momentan sunt 3 comentarii Comenteaza si tu
Comentarii (3):
Adrian - 05 ianuarie 2011, 21:37

Sa Speram ca se pune si in practica repunerea in fabricatie a masinilor de teren 100% romanesti , Ar fi minunat , Eventual si ceva imbunatatiri tehnice la ele motorizari euro 4 ori euro 5 ...

marius - 07 septembrie 2010, 22:18

As dorii enorm sa le vad pe drumurile dar cu tehnologie inbunatatita la sistemul 4x4 ma refer la diferential blocabili sistem lsd

teronus - 26 august 2010, 10:54

Dar stiu ca ne-am emancipat si noi, nu mai putem sa vorbim de masina de teren romaneasca, acum spunem SUV romanesc.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!