Revolta din industria auto: Salariul minim a crescut, dar drumuri tot nu avem. statul nu a făcut nimic. „Acum este mai scump să produci în Teleorman sau Vaslui deoarece infrastructura de acolo este la fel de slabă însă salariul minim este mai mare.“

18 oct 2017 Autor: Bogdan Alecu

Costurile producătorilor au crescut pe măsură ce sala­riul minim a urcat, productivitatea nu a urmat acelaşi curs, în condiţiile în care infrastructura bate pasul pe loc, în con­di­ţiile în care statul întârzie ani la rând proiecte importante.

„Salariile în România au crescut, iar cel minim pe economie s-a mărit fără ca statul român să facă nimic pentru performanţa angajaţilor. Acum este mai scump să produci în Teleorman sau Vaslui deoarece infrastructura de acolo este la fel de slabă însă salariul minim este mai mare. Creşterile ar trebui legate de productivitate“, a explicat Christian von Albrichsfeld, directorul de ţară al Continental pentru România.

Yves Caracatzanis, preşedintele şi directorul general al Automobile Dacia, este de părere că acum este nevoie de o perspectivă din partea guvernului şi este nevoie de predictibilitate, dar şi de lucrări rapide de infrastructură în condiţiile în care acestea se amână la nesfârşit.

„Trebuie să atragem în România noi investitori şi furnizori de componente. Ce discutăm acum se va concretiza în următorii trei până la cinci ani deoarece decizia unei investiţii nu se ia niciodată rapid“, a explicat preşedintele Automobile Dacia.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.10.2017

 
Cuvinte cheie:
industria auto
, Salariul minim
, drumuri
, infrastructura
, automobile
, automobile dacia
, salariu minim
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide