Auto

Saga Duster ajunge la cea de-a doua ediţie. Grupul Renault anunţă o nouă revoluţie "Made in Mioveni". VIDEO

Autor: Bogdan Alecu

30.08.2017, 10:00 25541

Lansarea celei de-a doua generaţii a lui Duster este fără îndoială cel mai important eveniment al Dacia şi unul dintre cele mai importante pentru România, în condiţiile în care tocmai de acest automobil depind în fiecare zi zeci şi sute de mii de locuri de muncă, exporturile şi balanţa comercială a României. 

Dacă în cazul primei generaţii inginerii români din cadrul Renault Technologie Roumanie (RTR) au avut o contribuţie limitată, acum, la cea de-a doua generaţie, aceştia au avut un cuvânt greu de spus.

Duster este de departe cel mai important model din gama Dacia şi este automobilul care a transformat Automobile Dacia în cea mai mare companie din România după cifra de afaceri. Mai mult, Duster reprezintă de ani buni peste jumătate din producţia uzinei de la Mioveni şi chiar în ultimul an al generaţiei actuale se duce în 60% din total. Duster este cel mai scump mode, produc de Dacia şi singurul care se produce pentru Europa doar în România. 

„Este greu să schimbi o maşină precum Duster datorită rezultatelor sale foarte bune. Am dorit să-i păstram personalitatea dar în acelaşi timp să o îmbunătăţim”, explică David Durand, global access design interior.


Pentru designul noului Duster au concurat centrele regionale ale Renault din Brazilia, România şi India, iar designul final a fost realizat în România. 

Designul primei şi celei de-a doua generaţii aparţine lui Erde Tungaa, de origine mongolez. Tot el a mai participat şi la proiectarea modelelor Logan şi Sandero din noua generaţie.

„Cu noua generaţie am vrut să venim cu soluţii care să aducă o calitate mai bună şi un preţ mai mic. În 2009 când am venit cu primul model nu aveam concurenţă, acum lansăm noul Duster într-o lume nouă, motiv pentru care maşina a evoluat. Spre exemplu, partea frontală nu este agresivă ci inspiră siguranţă şi robusteţe. Duster este un model solid şi raţional”, a explicat Erde Tungaa. În opinia lui principalii concurenţi sunt Ford Ecosport, Jeep Renegade şi Skoda Yeti, dar toate cu un preţ mult mai mare. 

La nivel exterior noul Duster aminteşte de generaţia actuală, însă vine cu o caroserie puţin mai lungă, jante de 17 închi în locul celor de 16, faruri noi care dispun de LEDuri pentru luminile de zi şi halogen pentru faza scurtă şi cea lungă. Partea frontală aminteşte atât de noile Logan şi Sandero cât şi de actualul Duster. 

„Pe lateral am menţinut liniile puternice, am introdus bare din aluminiu mai solide pe plafon, iar pe spate venim cu stopuri noi amplasate pe colţuri. De asemenea, parbrizul este acum amplasat mai în faţă pentru o aerodinamică îmbunătăţită”, explică David Durand.

Calitatea materialelor utilizate la exterior a crescut, iar acum, spre exemplu, scutul faţă este realizat dintr-un plastic colorat în masă, pentru ca zgârieturile să fie mai puţin vizibile. 

Culorile caroseriei au fost alese de Cristina Sfiazof, româncă, ce lucrează în cadrul centrului de design de la Bucureşti. Spre exemplu, tot ea a lucrat şi la culorile de pe vechiul Renault Megane CC. 

„Brazilienii, ruşii şi românii nu au nimic în comun când vine vorba de culori, motiv pentru care realizăm serii. Mizăm în primul rând pe culori neutre având în vedere pieţele pe care se vinde, după care venim cu serii speciale”, a explicat Cristina Sfiazof. Spre exemplu, prototipul noului Duster vine în nuanţa orange atacama.

Următoarele informaţii vor veni despre interior, peste aproximativ două săptămâni. Pentru ca pe 14 Septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt să fie dezvăluite toate informaţiile. Vânzarea efectivă a noului model va demara cel mai probabil în luna Decembrie a acestui an. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO