Auto

Scădere pentru Dacia în Germania: înmatriculările au scăzut cu 6,7% în primele cinci luni

Scădere pentru Dacia în Germania: înmatriculările au...

Autor: Anca Dumitrescu

03.06.2015, 14:28 171

Dacia a înregistrat în primele cinci luni o cotă de 1,5% pe piaţa din Germania. Compania face în jur de 9% din exporturile României şi 3% din PIB-ul ţării.

În luna mai, vânzările Dacia în Germania au înregistrat un declin de 17,1%, la 4.064 autoturisme, conferind companiei o cotă de 1,6%.

Pe ansamblul pieţei germane, înmatriculările au scăzut în luna mai cu 6,7%, la 256.385 de autoturisme.

Înmatriculările de maşini noi ale mărcii Renault, parte a grupului cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au scăzut cu 2% în primele cinci luni, la 42.996 unităţi şi au conferit mărcii o cotă de 3,3%. În luna mai, vânzările mărcii Renault au scăzut cu 6,9%, la 8.267 autoturisme, cota de piaţă fiind de 3,2%.

Vânzările liderului de piaţă Volkswagen au crescut cu 7,7% în primele cinci luni, la 287.504 autoturisme, cota de piaţă a mărcii fiind de 22%. În luna mai, livrările VW au scăzut cu 3,8%, la 55.785 autoturisme.

Cele mai mari creşteri ale vânzărilor de autoturisme noi în primele cinci luni au fost înregistrate de mărcile Jeep, de 79,3%, la 5.721 unităţi, Mitsubishi, de 73,2%, la 14.530 unităţi, şi Smart, de 49,4%, la 16.209 unităţi.

Chevrolet a înregistrat în schimb o scădere de 93,8% a vânzărilor, la 291 de autoturisme, Jaguar de 21,5%, la 1.673 unităţi, şi Honda de 12,4%, la 8.398 unităţi.

Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa. Vânzările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,5% anul trecut comparativ cu 2013, la 48.907 unităţi.

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu 9,9% în primele cinci luni ale acestui an, la 42.549 unităţi, înregistrând cel mai puternic declin în rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 3,8%, la 791.143 de unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO