Auto

Şeful transportatorului Dumagas: Volumul de mărfuri pe rutele interne a crescut cu 25%

Şeful transportatorului Dumagas: Volumul de mărfuri pe...

Autor: Mirabela Tiron

24.07.2017, 00:05 315

Cea mai mare contribuţie în sezonul de vară o au îngheţata, berea şi apa, spune Mircea Vlah, şeful companiei de transport.

Dumagas, unul dintre cei mai mari trans­por­tatori de marfă de pe piaţă, cu afaceri de 30 mil. euro în 2016, a înregistrat în primul semes­­tru din acest an o creştere cu 25% a volu­mu­lui de marfă pe rute interne, în timp ce pe trans­­port internaţional volumul de marfă  a cres­cut cu 10%, potrivit oficialilor companiei.

„Cea mai mare creştere a volumului de marfă şi implicit a vânzărilor am avut-o pe pia­­ţa locală. Cea mai mare cerere în sezon este pentru transportul de îngheţată, bere şi apă, volumul transportat s-a dublat dat fiind că şi capacitatea noastră pe transport la tem­pe­ratură controlată s-a dublat! Orice creştere a consumului se vede în volumul de marfă trans­portat“, a spus pentru ZF Mircea Vlah, şe­ful companiei de transport. Canicula con­tri­buie la creşterea vânzărilor de bere, ape mi­ne­rale, sucuri şi îngheţată.

Pe transport intern, compania Dumagas are clienţi în rândul marilor retaileri, precum Kaufland, Carrefour, Lidl, dar transportă şi pen­tru Unilever sau producătorii de sucuri şi bere. Marii retaileri au ajuns la o contribuţie de 50% la businessul din transport domestic al Dumagas, ca urmare a expansiunii pe care au avut-o în ultimii doi ani şi a deschiderilor noi de magazine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO