Auto

Test Auto ZF: Dacia Lodgy, o nouă surpriză ce anunţă revoluţie în segmentul maşinilor de familie

 Test Auto ZF: Dacia Lodgy, o nouă surpriză ce anunţă revoluţie în segmentul maşinilor de familie

Dacia Lodgy:

Autor: Bogdan Alecu

26.04.2012, 22:20 9483

Dacia Lodgy este cel de-al şaptelea model din gama constructorului de la Mioveni din "era Logan" dar şi primul care va fi asamblat exclusiv în afara României, la Tanger, în Maroc, unde a fost organizat şi primul drive-test oficial.

Pentru acesta am ales motorizarea de 1,5 litri dCi 110 CP, versiunea cu şapte locuri şi echiparea de top Laureate, inclusiv cu sistemul infotainment Media Nav.

Din punct de vedere al designului, Lodgy este printre cele mai frumoase, dacă nu chiar cel mai frumos automobil care a purtat vreodată sigla Dacia. Din orice unghi l-ai privi, Lodgy arată bine. de la linia laterală, la cea a capotei sau a spatelui. Pentru prima dată putem spune că o Dacie nu mai arată ieftin. Am apreciat designul masiv, dar elegant, care nu aminteşte de vreo utilitară, ci chiar de o maşină de familie.

Odată urcaţi la volan, deja începem să ne amintim de gama Logan şi derivatele acestuia, însă totuşi Lodgy reprezintă un foarte mare pas înainte. avem o planşă de bord cu design modern, comenzi pentru geamuri pe portiere, ceasuri de bord cromate şi cu alt design faţă de celelalte modele Dacia. Comanda computerului de bord a rămas pe maneta pentru ştergătoare, iar claxonul pe cea de semnalizare şi fază lungă. Am fi apreciat un claxon amplasat normal pe volan, dar se pare că şi acest "inconvenient" a devenit un fel de semnătură a Dacia.

Principala noutate a lui Lodgy o reprezintă sistemul Media Nav - un sistem multimedia realizat în parteneriat cu LG. Iar pentru un astfel de sistem care costă numai 350 de euro, am fost extrem de impresionaţi. Cel puţin în Maroc navigaţia a funcţionat ireproşabil - lucru rar întâlnit chiar şi la mărci premium. În ceea ce priveşte funcţiile de sistem multimedia din nou, avem numai cuvinte de laudă. Spre exemplu, sistemul citeşte imediat fişierele audio de pe un stick USB, inclusiv din foldere. Mai mult, acesta recunoaşte imediat un iPod (inclusiv iPhone-ul este recunoscut ca iPod când este conectat prin cablu USB) şi playlisturile de pe acesta. Touchscreenul rezistiv (acţionare prin apăsare) funcţionează foarte bine, fără întârzieri.

Materialele utilizate s-au îmbunătăţit foarte mult. Acum indiferent dacă discutăm de planşa de bord sau de tapiţeria scaunelor, toate sunt plăcute la atingere, cu toate că "mirosul" de Logan şi implicitde plastic ieftin încă se simte. Pe de altă parte, nu avem cum să nu apreciem elementele cromate din habitaclu, precum mânerele de acţionare ale portierelor.

Un alt element îmbunătăţit este "sunetul" închiderii portierelor sau a hayonului. Dintr-o dată nu mai sună a "gol", ci se simte şi se aude exact ca la oricare alt model fabricat în Europa. Nu este ca la un Volkswagen, dar cu siguranţă nu se mai aude a Logan.

Din punct de vedere al amplasărilor comenzilor, Lodgy este cel mai ergonomic automobil Dacia proiectat vreodată. Nu mai avem comenzi pentru geamuri amplasate în spatele consolei centrale pentru gramurile spate. Toate comenzile pentru geamuri sunt amplasate pe portiere, acolo unde le este locul. Sau - comanda oglinzilor electrice se regăseşte în partea stângă a bordului, şi nu sub frâna de mână - pânăacum dacă vroiai să reglezi oglinzile în mers, puteai avea (lipsa) de inspiraţie de a trage frâna de mână astfel încât să ai un acces mai bun la acestea.


Având în vedere că discutăm de o maşină de familie cele mai importante elemente sunt spaţiul, confortul dar şi siguranţa. După care vine motorizarea.

Din punct de vedere al spaţiului Lodgy este imens. Orice pasager dispune de foarte mult spaşiu, cu toate că maşina are numai 4,5 metri lungime şi 1,75 m lăţime. Chiar şi pe cel de-al treilea rând de scaune un pasager poate sta confortabil în timp ce spaţiul portbagajului oscilează între 207 litri (versiunea cu şapte locuri), 634 litri (cinci locuri) sau până la aproape 1.900 de litri în cea cu două locuri.

Siguranţa este un subiect mai delicat la Lodgy. Ca şi Duster, Lodgy nu a fost proiectat pentru cinci stele la EuroNCAP. Încă din standard maşina dispune de patru airbaguri (două frontale şi două laterale), însă nici măcar opţional nu sunt disponibile cele tip cortină care protejează pasagerii locurilor din spate, unde de obicei stau copii, cei mai importanţi membri ai unei familii. Mai mult, sistemul de stabilitate ESP este disponibil opţional numai pe versiunea de top, urmând ca aceasta să fie introdusă şi pe celelalte versiuni. Chiar şi la 4,5 metri lungime, Lodgy are un spate masiv, care în cazul unor manevre mai bruşte poate derapa, moment în care ajutorul unui ESP ar fi bine-venit.

Suspensia este unul dintre aşii din mâneca lui Lodgy. Este confortabilă, amortizează foarte bine denivelările din carosabil fără a transmite un sentiment de "barcă" maşinii cum este cazul lui Renault Symbol, care are o suspensie atât de moale încât maşina pare să danseze efectiv pe denivelări. Mai mult, suspensia ţine foarte bine maşina pe drum, cu toate că nu este una sport.
În ceea ce priveşte motorizarea, am testat monovolumul cu cel mai "capabil" propulsor - cel de 1,5 litri dCi 110 CP şi 240 Nm cuplat la o cutie de viteze cu şase trepte. Motorul este silenţios şi capabil să ofere chiar dinamism maşinii de 1.337 kg. Aceasta începe să "tragă" efectiv pe la 1.500 rpm când începe turbina să intervină în forţă, cuplul maxim fiind atins la 1.750 rpm. Pe serpentinele munţilor Atlas am atins un consum mediu de aproximativ 9 litri/100 km, aproape dublu faţă de cel oficial, însă trebuie luat în calcul faptul că maşinile erau noi, iar traseul era unul de munte, inclusiv cu pante abrupte.

Ca şi pe Duster, cutia de viteze este una precisă care contribuie semnificativ la plăcerea de a conduce.
În concluzie, inginerii francezi au reuşit să conceapă prin Lodgy un automobil de familie spaţios, bine echipat şi care pentru prima dată putem spune că nu mai are nicio legătură cu Logan şi tipul de maşină low cost. Mai mult, acesta va atrage mulţi dintre clienţii care până atunci alegeau Scenic sau oricare monovolum compact datorită raportului preţ calitate care pare a fi chiar mai mare decât în cazul lui Duster.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO