ZF 24

Test Auto ZF: Ford Focus facelift 2,0 TDCi, o restilizare cât o nouă generaţie

Vedeţi cum arată Ford Focus facelift 2,0 TDCi. Galerie FOTO

Vedeţi cum arată Ford Focus facelift 2,0 TDCi. Galerie FOTO

Autor: Bogdan Alecu, Drive Test

23.09.2014, 09:40 4216

Americanii de la Ford au aplicat aceeaşi reţetă pentru Focus precum Volkswagen pentru Passat în 2011 – au realizat un facelift ce nu este „doar un facelift” ci o îmbunătăţire majoră a modelului: avem noi motorizări mai economice şi mai performante, două dintre care sunt produse la Craiova, o parte frontală redesenată aproape integral şi un nou interior, de asemenea, îmbunătăţit foarte mult în raport cu modelul anterior. Principala noutate a noului Focus este că foloseşte pentru prima dată în Europa SYNC 2, sistemul de conectivitate avansat al Ford. Miza noului model este una majoră - 12 mil. unităţi s-au vândut din 1998 şi până în prezent, iar în 2012, 2013 şi primul semestru din acest an a fost desemnat cel mai bine vândut automobil din lume.

La exterior Ford a creat un Focus mai sofisticat şi mai avansat, cu un design îmbunătăţit, pentru a reflecta limbajul de design global One Ford, design despre care primele indicii le-a oferit Focus Electric încă din 2011. Disponibil în versiunile cu patru uşi, cu cinci uşi şi wagon, şi cu noua culoare de exterior Deep Impact Blue, noul Focus este mai coborât, mai lat, cu capotă şi grilă faţă noi. Farurile mai înguste şi luminile de ceaţă alungite fac ca partea frontală să arate mai dinamic. Detaliile cromate subtile adaugă la sentimentul de eleganţă, iar spatele maşinii este de asemenea mai elegant, cu fascie şi hayon noi şi lămpi spate mai elegante.

Dar adevărata „revoluţie” a noului Focus se vede la interior. Planşa de bord este complet nouă şi aminteşte de cea de pe noul Mondeo. Este simplă, elegantă şi mult mai uşor de „folosit” în condiţiile în care au dispărut complet butoanele mici ale vechiului sistem audio Sony şi au fost înlocuite cu displayul sistemului SYNC 2. Acesta are un touch screen color de 8 inci de înaltă rezoluţie şi control vocal avansat al funcţiilor audio, navigaţiei, sistemului de aer condiţionat şi telefoanelor mobile.

Sistemul de navigaţie oferă de asemenea pentru prima dată în Europa un ecran divizat cu intersecţii detaliate, denumiri de străzi dictate, vizualizare 3D a intrărilor şi ieşirilor de pe autostrăzi şi a clădirilor, precum şi ghidul de drum Michelin. În plus, şoferii pot emite instrucţiuni de navigaţie individuale mai simple şi pot cere sistemului să redea melodiile artistului preferat printr-o simplă comandă vocală. De asemenea, sistemul „copiază” într-o anumită măsură Siri de la Apple şi spre exemplu, prin apăsarea a butonului de control vocal şi spunând  „I’m hungry” (îmi este foame) se va afişa o listă de restaurante locale cu instrucţiuni de direcţionare prin sistemul de navigaţie.

Calitarea materialelor utilizate la interior a fost de asemenea îmbunătăţită, la fel şi izolarea fonică prin utilizarea unor noi materiale fonoabsorbate. Mai mult, senzaţia oferită este chiar similară cu cea din modelele premium, în condiţiile în care chiar şi la 130 km/h în interior zgomotul este unul redus.

În ceea ce priveşte spaţiile de depozitare, cnsola de depozitare centrală reproiectată oferă mai mult spaţiu şi o nouă cotieră cu glisare incorporată. În consola reglabilă pot fi puse mai multe tipuri de sticle cu capacitatea de a ţine în mod simultan o sticlă de apă de 1 litru şi o cutie de 0,33 litri.

Oficial, noul Focus oferă o eficienţă a consumului de combustibil mai bună cu 19% comparativ cu modelul actual, precum şi o reducere semnificativă a emisiilor de CO2 în toate privinţele. Dar realitatea este însă puţin diferită. În timpul testului am condus modelul echipat cu noul motor de 1,5 litri EcoBoost pe benzină în varianta de 182 CP, produs pentru Europa exclusiv în România, la Craiova. Oficial, modelul are un consum mediu de 5,9 litri/100 km, unul urban de 8,0 litri/100 km şi unul extraurban de 4,7 litri/100 km. În realitate, cifrele sunt diferite. Spre exemplu, în extraurban, la o viteză de 80 km/h computerul de bord indica un consum instant de 6-6,5 litri/100 km, iar media înregistrată  în afara oraşului a fost de circa 8 litri/100 km. Când se adopta un stil de condus mai sportiv, atunci consumul urca spre 14 litri/100 km, normal în condiţiile unui motor supraalimentat de cilindree mică şi putere mare. De partea cealaltă, dieselul 2,0 litri TDCi 150 CP a obţinut în timpul testului un consum mediu de 5,5 – 6 litri/100 km, fiind şi mai plăcut la condus datorită cuplului disponibil încă de la turaţii joase.

Experienţa la volan a fost de asemenea îmbunătăţită. În primul rând maşina este mult mai rafinată în comparaţie cu generaţia anterioară datorită izolării fonice şi mai bune. De asemenea, pe lista de echipamente include acum noi echipamente precum volan încălzit. Desigur, dotarea nu reprezintă o surpriză în contextul în care Kia o oferă chiar şi pe modelul de clasă mică Rio. O altă opţiune nouă o reprezintă amplasarea de padele pe volan pentru versiunile cu transmisie automată, atât pentru dieseluri cât şi pentru motoarele pe benzină.

Odată cu noile motorizări, atât manevrabilitatea cât şi direcţia au fost îmbunătăţite. Surprinzător este că dieselul de 2,0 litri TDCi break poate fi chiar mai plăcut de condus decât hatchbackul echipat cu motorul supraalimentat Ecoboost de 1,5 litri.

Noul Focus va fi disponibil pe piaţa locală începând cu luna octombrie a acestui an, cel mai probabil la preţuri similare cu generaţia actuală, cu toate că saltul de la un model la altul este unul semnificativ.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO