Auto

Turcia va investi 3,2 miliarde de euro în prima sa maşină autohtonă

Turcia va investi 3,2 miliarde de euro în prima sa...

Autor: Catalina Apostoiu

12.06.2018, 00:00 546

Turcia va investi 3,2 miliarde de euro în producţia primului său autovehicul, a anunţat ministrul turc al ştiinţei, industriei şi tehnologiei, Faruk Ozlu, potrivit Hurriyet Daily News.

„Parametrii de bază ai proiectului au fost stabiliţi. Vom investi 3,2 miliarde de euro. Va exista o facilitate cu o capacitate de producţie de 200.000 de maşini. Vor exista cinci modele. După cum ne-am gândit încă de la început, autovehiculul va fi unul electric”, a anunţat Ozlu.

Acesta a estimat că proiectul va avea o contribuţie de circa 50 miliarde de euro la PIB pe termen lung. „În cadrul proiectului, vom crea 4.000 de locuri de muncă direct şi 20.000 de locuri de muncă indirect”, a adăugat oficialul turc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO