Auto

Un drum judeţean din Vrancea „dispare” când plouă; apa se revarsă din gropi şi acoperă asfaltul

Un drum judeţean din Vrancea „dispare” când plouă;...

Autor: Petre Mazilu, Mediafax

15.02.2018, 10:59 102

Drumul judeţean 202F, între Băleşti şi Mihălceni este plin de gropi pe o porţiune de şapte kilometri. De-a lungul anilor, gropile s-au transformat în adevărate cratere care pun în pericol circulaţia. Situaţia devine critică după fiecare ploaie deoarece gropile sunt acoperite cu apă.

Localnicii au protestat de mai multe ori pentru a cere administratorului drumului să ia măsuri, însă protestele nu au avut succes.

Pentru a nu îşi strica maşinile, şoferii ocolesc zona, chiar dacă lungsc drumul cu aproximativ 15 kilometri.

„Este jale, este strigător la cer. Asta este România. Drumul este extraordinar de prost, este de vreo câţiva ani aşa, de patru-cinci ani, în care nu s-a făcut nimic, nimic. Este pur şi simplu dezastru. Trebuie să schimbăm pivoţi, bucşe mereu. Când ploua nu putem să ieşim cu maşinile de aici... dacă mai trecem cred că ne rupem maşinile. Nu poţi să mergi nici cu bicicleta pe aici, dar cu maşina. Uitaţi, intră toată roata în apă”, s-a plâns unul dintre localnici.

Primarul comunei Băleşti, Victor Alecu, spune că în ultimii ani a avut discuţii şi solicitări scrise către autorităţile judeţene pentru reabilitarea drumului.

„În urmă cu 10 ani cred că s-a făcut ultima asfaltare, de atunci au mai fost doar plombări. În ultimii ani am făcut intervenţii, discuţii, le-am spus celor care m-au ascultat că nu mai merge cu cârpeala, trebuie să facem o reparaţie de la zero care costă foarte mulţi bani”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Băleşti, Victor Alecu.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Vrancea au anunţat că, anul acesta, drumul va fi, în sfârşit, reparat. DJ 202F a fost prins într-un proiect de modernizare a unor drumuri din judeţ, finanţarea fiind asigurată de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020.

„Consiliul Judeţean Vrancea a demarat deja procedurile de achiziţie publică pentru serviciile de proiectare şi lucrările de execuţie pentru acest drum. Această investiţie are valoarea totală de 13,5 milioane de lei, proiectul fiind înclus într-un amplu proiect de modernizare a drumurilor judeţene”, a anunţat purtătorul de cuvânt CJ Vrancea, Mihaela Gîrleanu.

În 2018, Consiliul Judeţean Vrancea şi-a propus să reabiliteze 40 de drumuri judeţene, cu bani de la bugetul propriu şi din surse europene, valoarea totală a investiţiei fiind de 708.999.791 lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO