Auto

Un nou proiect de infrastructură intră în linie dreaptă după o investiţie de 25 de milioane de lei

Un nou proiect de infrastructură intră în linie...

Autor: Adriana Mit, Mediafax

12.04.2018, 15:21 1889

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), miercuri a fost semnat contractul pentru execuţia lucrărilor la obiectivul “Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN7 km 540+248) peste CF Arad – Bucureşti”.

Firma care va executa lucrările este Implenia Baugesellschaft m.b.H, iar valoarea contractului este de peste 25 de milioane de lei. Durata de execuţie a lucrărilor este de un an, iar perioada de garanţie de doi ani.

Proiectul va avea o lungime de 722 metri, din care lungimea pasajului va fi de 322 de metri, iar a rampelor de 400 de metri. Lăţimea pasajului va fi de 13,60 de metri şi va cuprinde două piste de biciclişti.

“Precizăm că, anterior, acest obiectiv a fost contractat cu Asocierea SC CONFORT S.A. Timişoara şi S.C. VEL SERVICE S.A. Bucureşti, contractul fiind reziliat pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, începând cu data de 28.11.2014. La data rezilierii contractului, lucrările la obiectiv erau realizate în proporţie de 21%. Lucrările rămase de executat până la finalizarea obiectivului constau în: devieri şi protejări ale reţelelor electrice, de apă, telecomunicaţii, iluminat pasaj; lucrări pasaj constând în continuarea unor lucrări la pilele pasajului, tablier, grinzi, benzi pentru biciclişti, rampe”, arată CNAIR.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, finalizarea pasajului pe centura de ocolire a oraşului Arad este importantă pentru desfăşurarea fluentă şi în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe DN7.

“În acest moment, circulaţia peste calea ferată Arad - Bucureşti impune circa 74 de închideri ale barierei de tip SAT, cu o durata medie de închidere a barierelor de 170 de minute în 24 de ore, fapt ce conduce la înregistrarea zilnică a unor importante pierderi în exploatare, din cauza staţionării autovehiculelor la barieră”, comunică CNAIR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO