Auto

Volkswagen ar putea plăti daune de până la 80 miliarde de dolari în procesul intentat de SUA

Volkswagen ar putea plăti daune de până la 80 miliarde...

Autor: Marius Oncu

05.01.2016, 10:50 173

SUA acuză producătorul auto de încălcarea a patru prevederi ale unei legi care reglementează poluarea aerului, iar documentele depuse în instanţă detaliază penalităţi care s-ar putea ridica până la 80 de miliarde de dolari, de aproximativ patru ori mai mult decât estimau unii experţi, potrivit Bloomberg.

Chiar dacă este puţin probabil ca instanţa să acorde suma cerută de autorităţile americane, penalităţile s-ar putea ridica totuşi la câteva zeci de miliarde de dolari, au declarat surse din Departamentul Justiţiei.

Volkswagen se confruntă deja cu sute de procese individuale în SUA în urma scandalul de manipulare a emisiilor.

Totodată, grupul german este vizat şi de acţiuni în instanţă ale procurului general al SUA, în timp ce autorităţile de reglementatre din şapte ţări, inclusiv Germania, au deschis investigaţii.

Volkswagen a anunţat la sfârşitul lunii septembrie 2015 că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat Volkswagen că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Constructorul auto german a instalat un software special în calculatorul de bord al unor modele diesel Volkswagen şi Audi. Dispozitivul este programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii.

După teste, adică în situaţiile generale de funcţionare a motorului, dispozitivul dezactivează sistemul de filtrare a particulelor, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului. Potrivit autorităţilor americane, circa 600.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle si Golf, precum si modelul Volkswagen Passat din 2014-2015, modelul Audi A3 şi modele Porsche.

Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor. În Europa, probleme similare au fost semnalate şi la alte mărci ale grupului VW.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO