Auto

Vreţi taxa auto înapoi? Numai după ce se scad eventualele restanţe la impozite pe care le aveţi

Proprietarii de maşini vor primi diferenţa din taxa auto prin compensarea cu eventuale datorii fiscale neachitate

Foto: Silviu Matei

Autor: Mediafax

10.01.2012, 17:49 1515

Proprietarii de maşini care consideră că taxa auto plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din noul sistem de calcul pot cere statului restituirea diferenţei, dar suma pe care trebuie să o primească va fi redusă prin compensare cu eventuale datorii fiscale neachitate de aceştia.

Acelaşi sistem de compensare, prevăzut de Codul de Procedură Fiscală, va fi valabil şi la restituirea valorii reziduale a taxei, când autovehiculul este scos din parcul auto naţional, se arată în proiectul normelor privind aplicarea noului sistem al taxei de poluare auto.

Valoarea reziduală a taxei reprezintă suma care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional.

Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, promulgată de preşedintele Traian Băsescu, prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, proprietarii de maşini să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.

Principiul este detaliat în proiectul hotărârii de guvern privind normele de aplicare a legii, dar legat de prevederile Codului de Procedură Fiscală referitoare la compensarea cu obligaţiile fiscale neachitate.

Astfel, atunci când suma plătită cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule este mai mare decât suma rezultată din aplicarea noii legi, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită, prin depunerea unei cereri de restituire la autoritatea fiscală. La cerere trebuie anexate dovada plăţii taxei (chitanţă fiscală/ordin de plată, extras de cont), precum şi cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare.

Cererea va fi soluţionată în termenul prevăzut de Codul de Procedură Fiscală, respectiv în termen de 45 zile de la înregistrare. Conform Codului, în situaţiile în care sunt necesare informaţii suplimentare, acest termen este prelungit cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.

Proiectul normelor de aplicare stabileşte însă că, după primirea cererii de restituire, organul fiscal verifică "datele din evidenţa analitică pe plătitori, sub aspectul existenţei unor obligaţii fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil", şi că în situaţia în care, urmare verificărilor, se constată existenţa unor astfel de datorii, suma solicitată va fi restituită numai după efectuarea compensării acestor obligaţii fiscale restante.

Prin noul sistem de calcul al taxei auto, Guvernul mizează pe o balanţă financiară pozitivă a Fondului pentru Mediu, prognozând o creştere cu 336 milioane lei a veniturilor, prin impunerea la plată a tuturor autovehiculelor înmatriculate înainte de ianuarie 2007 şi înstrăinate după data intrării în vigoare a noii legi, şi o scădere de doar 240 milioane lei a sumelor de încasat, ca efect al reducerea valorii taxei. Prin compararea celor două valori, Guvernul estimează că diminuarea valorii taxei nu va avea un impact negativ asupra bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu, aceasta fiind acoperită din venituri preconizate să fie încasate.

Proiectul normelor menţine totodată prevederea conform căreia taxa auto poate fi ajustată atunci când autovehiculul nu se încadrează în parametrii standard, respectiv au un rulaj ridicat, de peste 15.000 kilometri în cazul vehiculelor de transport pasageri cu maximum opt locuri pe scaune, peste 30.000 kilometri la vehicule transport marfă cu greutate de până la 3,5 tone, peste 60.000 kilometri pentru maşini transport pasageri cu mai mult de opt locuri pe scaune şi vehicule transport marfă cu greutate între 3,5 tone-12 tone şi peste 100.000 kilometri în cazul vehiculelor de transport marfă mai grele de 12 tone.

La rulajul mediu sunt luate în considerare şi starea generală a maşinii (semne de coroziune a caroseriei, revopsire, situaţia tapiţeriei şi a componentelor de bord), dotările standard (aer condiţionat, ABS şi airbag), vechimea autovehiculului.

Taxa poate fi ajustată pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a proprietarului maşinii, în care acesta susţine că rulajul mediu anual real al autovehiculului său este mai mare decât rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectivă de autovehicule.

Rulajul mediu anual real este calculat prin raportarea rulajului afişat de indicatorul de kilometraj la vechimea stabilită în funcţie de data primei înmatriculări.
Declararea nereală a rulajului autovehiculului va fi considerată şi sancţionată conform Codului Penal. Pentru fals în declaraţii, pedeapsa prevăzută în Codul Penal este închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.

Taxa va putea fi ajustată şi atunci când pentru un autovehicul rulat este dovedit pe baza expertizei tehnice efectuate de Registrul Auto Român că deprecierea este mai mare decât cea indicată de grila fixă.

În acelaşi timp, dacă proprietarul consideră că deprecierea autovehiculului său este mai mare decât cea rezultată pe baza cotei iniţiale de reducere şi/sau a cotei suplimentare de reducere a taxei, acesta poate contesta taxa, dar numai în baza rezultatului unei expertize privind evaluarea individuală a maşinii. În acest sens, proprietarul trebuie să solicite efectuarea expertizei de către un membru al Corpului Experţilor Tehnici, care să înscrie în raport cota reală de reducere a taxei. Pe baza cotei reale de reducere, autoritatea fiscală va proceda la calcularea taxei.

Taxa auto nu va fi aplicată pentru autovehicule cu două sau trei roţi ori asimilate, pentru tractoare agricole sau forestiere, precum şi pentru autovehiculele care, în vederea scoaterii din parcul auto naţional şi înmatriculării în alt stat, sunt înmatriculate temporar în România. Excepţiile de la plata taxei sunt acordate pe baza menţiunilor speciale înscrise în cartea de identitate a vehiculului.

Potrivit legii care are la bază principiul "poluatorul plăteşte", taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România. Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, după ce intră în vigoare această lege.

Modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situaţiile în care aceasta se achită. Aceasta se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 şi norma de poluare), luând în considerare şi deprecierea autoturismului.

Această lege elimină şi discriminarea indirectă menţionată în hotărârile Curţii Europene de Justiţie, în cele două cauze care au avut ca obiect interpretarea Art. 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene. În aceste hotărâri, este precizat că regimul de impozitare prevăzut prin OUG nr. 50/2008 nu instituie o discriminare directă, dar poate genera o discriminare indirectă din cauza efectelor sale, descurajând importurile de autovehicule.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO