Articolele scrise de

Roxana Rosu

 

 

Roxana Roşu a venit la Ziarul Financiar după o experienţă de mai bine de 7 ani la agenţia de presă Mediafax, unde a debutat ca reporter pe turism. Şi-a început cariera în jurnalism imediat după terminarea facultăţii.

 

După câţiva ani în care a scris despre succesul sau eşecul diverselor afaceri din industria locală şi a aşteptat cu nerăbdare realizarea marilor proiecte anunţate de diverşi miniştri, resemnându-se în final că nu va vedea niciun Dracula Park pe litoral, a început să scrie şi pe alte domenii. Astfel a urmat o perioadă de familiarizare cu industrii diverse, în special din perspectiva financiară. 

 

Următorul pas a fost să devină editor în Departamentul Economic al agenţiei şi apoi al noii divizii ZF Corporate lansată de Ziarului Financiar.

 

Din poziţia de editor ZF Corporate, Roxana are grijă ca ştirile zilei să ajungă cât mai repede la cititori, dar şi ca abonaţii ZF Corporate să fie primii care primesc informaţiile de business de care au nevoie în fiecare zi.

 

Roxana a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti şi crede că, dacă ar putea alege din nou, ar urma acelaşi drum. 

 

CEC Bank a acordat până acum peste 1 miliard de lei agricultorilor, prin programul Rural Invest, şi continuă finanţările şi în 2024 prin Rural Plus. Creditul de investiţii poate ajunge la 10 mil.lei

AFACERI DE LA ZERO