Puncte de vedere, de Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu, BNR: Vinde BNR iluzia unui curs stabil şi a dobânzilor mici? (I)

miercuri, 00:05 Autor: Adrian Vasilescu

Analizei de luni a directorului editorial al ZF, Cristian Hostiuc, intitulată „O constatare macro post-mortem: iar a vândut BNR o iluzie”, simt nevoia să-i contrapun propria mea analiză.
 
O factură pe care o plătim noi: Într-o Românie pe care bancherii o consideră needucată financiar, BNR constată din nou post-mortem cum cursul şi dobânzile la lei cresc peste noapte, provocând din nou teamă, după ce a vândut din nou iluzii economice, la fel ca acum 10 ani
 
Cristian Hostiuc opinează: „Prin stabilitatea cursului şi Robor-ul incredibil de mic, BNR şi băncile au dat românilor iluzia că lucrurile sunt stabile, mai ales că piaţa este inundată şi de creşteri salariale venite de la buget”. Şi exprimă această opinie plecând de la câteva constatări ale guvernatorului BNR, şi anume: 1) se conturează o problemă – importurile au crescut prea mult şi astfel dăm de lucru la alţii; 2) importurile mari, mai mari decât exporturile, au în spate creşterea consumului, pe fondul sporirii salariilor; 3) exporturile nu au putut ţine pasul (nu suntem competitivi), aşa că România a ajuns la un deficit al balanţei comerciale de 1 miliard de euro pe lună, care înseamnă un mare semn de avertizare; 4) această creştere a deficitului comercial este principalul vinovat pentru creşterea cursului valutar leu/euro”. În faţa acestor constatări, pe care guvernatorul BNR le-a făcut publice într-o recentă conferinţă de presă, folosind însă alte cuvinte şi venind cu numeroase detalii explicative, concluzia lui Cristian Hostiuc este surprinzătoare. Citez: „Cred că principala problemă nu este creşterea importurilor, piaţa fiind liberă în mişcarea bunurilor şi serviciilor, ci că Mugur Isărescu constată acest lucru când e prea târziu, când importurile au fost făcute”.
 
Stă în picioare această concluzie? Cristian Hostiuc ar fi avut răspunsul corect dacă la cele patru constatări ale guvernatorului BNR, pe care le-a reţinut, ar fi adăugat încă una, a cincea, de stringentă actualitate. Notez: „În timp ce deficitele balanţei comerciale şi ale contului curent cresc tot mai mult, iar intrările de investiţii străine şi de fonduri europene, care cândva le-au acoperit, scad semnificativ, am ajuns la încă un deficit, cel de resurse valutare”.
 
De aici, din această a cincea constatare, se desprind mai multe întrebări.
 
1) Dobânzile, în toată lumea, au coborât şocant spre zero şi chiar sub zero. Dacă Banca Naţională a României ar fi acţionat în sens contrar, urcând dobânzile, ar fi fost o politică înţeleaptă?
 
2) Dacă România s-ar fi izolat de restul lumii, lăsând dobânzile sus, în timp ce pe toată planeta ele erau date în jos, tot mai în jos, nu ar fi năvălit la noi o mulţime de capitaluri străine în căutare de randamente bune, inundând ţara?
 
3) Şi dacă, aşa cum ni s-a mai întâmplat după septembrie 2006, când am fost obligaţi să liberalizăm contul de capital, ca o condiţie a aderării la UE, am fi suportat din nou o inundaţie de capitaluri, n-am fi ajuns inevitabil la dobânzi nu de 2 sau de 4 la sută, ci de 9-10 la sută? Iar leul, pe piaţa valutară, nu s-ar fi dezechilibrat grav?
 
4) Şi ar fi fost corect, faţă de populaţie, faţă de economie şi faţă de societatea noastră în ansamblu ca în timp ce în toată lumea dobânzile scădeau, noi să păstrăm dobânzi înalte şi credite scumpe?
 
5) Dacă nu câteva luni, ci trei ani, cursul pieţei noastre valutare a fost stabil şi dobânzile au scăzut, asta e o iluzie sau o oportunitate?
 
6) Şi, apoi, avem cea mai firavă garanţie că, mergând în contrasens cu lumea, urcând deci dobânzile în timp ce inflaţia scădea, nu am fi ajuns la o catastrofă? Şi, la urma-urmei, cum să fi ţinut dobânzile sus doar de teama că va veni un timp în care vor urca iar?
 
La stabilitatea cursului de schimb mă voi referi în următorul comentariu. Închei comentariul de azi cu ceea ce directorul editorial al ZF numeşte „iluzia dobânzilor mici”.
 
Dar a fost o iluzie faptul că „doi-trei ani România a trăit cu o inflaţie mică, chiar deflaţie şi cu dobânzi incredibil de mici, atât la lei cât şi la euro”? Nu, nu a fost o iluzie. Ci o realitate benefică.
 
Începând din noiembrie 2011, dobânda-cheie a tot scăzut până la 1,75 la sută, în septembrie 2015. Aici s-a oprit. BNR a fost criticată că dovedeşte exces de precauţie şi că nu merge până la zero.
 
Logica i-a dictat Băncii Naţionale a României să ia decizii care să fie potrivite cu realitatea noastră. Şi nu să imite Banca Centrală a SUA sau Banca Centrală Europeană. Rata dobânzii Robor a coborât însă, urmând tendinţa generală.
 
Iar când şi-a reluat creşterea, a început să urce urmând de asemenea tendinţa generală.
 
Pe fondul convingerii în extensie că vremea dobânzilor sărite din firea lucrurilor, la niveluri aproape de zero sau chiar de zero, a trecut; şi că urmează revenirea dobânzilor la valori fireşti.
 
Robor-ul ne-a dat un semnal. Atenţionându-ne că, de aici înainte, lumea va avea de-a face cu altfel de dobânzi. Şi că el e totuşi sub vremi.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.11.2017

 
Cuvinte cheie:
bnr
, vanzare
, dobanzi
, analiza
, cristian hostiuc
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide