Afacerile Alico revin pe creştere, cu un plus de 10% în patru luni

7 iul 2010 Autor: Angela Placinta

Afacerile Alico revin pe creştere, cu un plus de 10% în patru luni

Theodor Alexandrescu, CEO al Alico Asigurări: O creştere semnificativă, de 26%, au înregistrat-o asigurările de accidente şi îmbolnăvire, în timp ce subscrierile din asigurări de sănătate au urcat cu 25%.

Vânzările de asigurări de viaţă ale companiei şi-au revenit la începutul acestui an, după ce în 2009 s-au redus cu o treime, în principal din cauza prăbuşirii creditării.

Alico Asigurări (fosta AIG Life), a treia companie de asigurări de viaţă de pe piaţa locală, a înregistrat în primele patru luni o creştere de 10% a subscrierilor, până la aproximativ 95 mil. lei (22 mil. euro), în condiţiile în care întreaga piaţă de asigurări de viaţă a urcat cu 6% în aceeaşi perioadă.

Afacerile companiei au început să îşi revină, după ce anul trecut criza le-a diminuat cu 30%, până la 200 mil. lei (47 mil. euro).

"O creştere semnificativă, de 26%, au înregistrat-o asigurările de accidente şi îmbolnăvire, în timp ce subscrierile din asigurări de sănătate au urcat cu 25%", a declarat Theodor Alexandrescu, directorul general al companiei. El afirmă că societatea a fost pe profit în perioada ianuarie-aprilie, dar nu a precizat valoarea acestuia. În 2009 Alico a obţinut un profit net de 69,1 mil. lei (16,4 mil. euro), în creştere cu 29%.

Acţionarul majoritar al Alico Asigurări, American Life Insurance Company, se află în curs de preluare de către Metlife, unul dintre cei mai mari asigurători din SUA şi din lume. Vânzător este grupul AIG, iar valoarea tranzacţiei se ridică la 15,5 mld. dolari..

500 de despăgubiri pentru şomaj lunar

Directorul Alico afirmă că anul acesta a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor de asigurări de viaţă cu clauză pentru şomaj, iar daunele au urcat şi ele corespunzător. Aceste asigurări sunt cumpărate de obicei de bănci, instituţii financiare nebancare (companii de credite, de leasing) sau operatori de telefonie pentru grupuri de clienţi şi acoperă plata ratelor (facturilor) în cazul în care asiguratul rămâne fără loc de muncă.

În prezent, Alico are în portofoliu 450.000 de clienţi cu asigurare de viaţă care acoperă şi riscul de şomaj. Compania lucrează cu Royal Bank of Scotland, RCI Leasing, TBI Credit, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank şi Orange.

"Ne intră aproximativ 5.000 de clienţi noi pe lună la asigurarea de şomaj, iar pentru 500 de clienţi plătim despăgubiri, dublu faţă de anul trecut. Despăgubirile pentru şomaj se ridică la aproximativ un milion de lei (240.000 de euro - n. red.) pe lună. Cred că penetrarea asigurărilor de şomaj va creşte anul acesta."

Prima pentru această asigurare variază foarte mult, în funcţie de riscurile acoperite de poliţă, de domeniul în care lucrează asiguratul şi de valoarea ratelor lunare pe care le are de plătit.

De exemplu, în cazul Orange clienţii pot opta pentru o asigurare de viaţă cu componentă de şomaj care costă 1 euro pe lună şi îi acordă despăgubiri de cel mult 80 de euro pe lună în caz de şomaj sau concediu medical sau de 800 de euro în caz de invaliditate sau deces, pentru o perioadă de maximum 6 luni.

Pentru a primi despăgubirea pentru asigurarea de şomaj clientul trebuie să fie înregistrat la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

În luna mai numărul şomerilor era de 702.000, faţă de 527.000 în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date statistice. Rata şomajului a scăzut uşor în mai faţă de luna anterioară, la 7,67%, dar este în creştere faţă de acum un an, când era de 5,8%. La începutul anului, Alexandrescu estima că şomajul va ajunge la 10%.

"Şi acum cred că orizontul de 10% este încă vizibil, nu atât din cauza majorării TVA, cât a condiţiilor economice şi a disponibilizărilor din sectorul public."

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Alico
, creştere

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine