Bănci și Asigurări

Afacerile ING Asigurări au stagnat la 30 mil. euro în primul trimestru, iar profitul s-a înjumătăţit

Afacerile ING Asigurări au stagnat la 30 mil. euro în primul trimestru, iar profitul s-a înjumătăţit

Cornelia Coman, directorul general al ING Asigurări: Primele trei luni din acest an au fost marcate de stabilizarea perspectivelor economice şi de uşoara revenire a pieţelor financiare. La ING aceste evoluţii s-au tradus prin creşterea cu 7% a numărului de asigurări noi încheiate, în paralel cu scăderea cu 17% a numărului de contracte răscum­părate şi reziliate.

Autor: Ciprian Botea

10.05.2012, 00:06 698

ING Asigurări, cea mai mare companie din piaţa asigurărilor de viaţă, a subscris în primul trimestru prime de 133 milioane de lei (30,5 mil. euro), nivel similar cu cel raportat în aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care cei mai mulţi clienţi s-au orientat spre produse cu garanţii.

"Primele trei luni din acest an au fost marcate de stabilizarea perspectivelor economice şi de uşoara revenire a pieţelor financiare. La ING aceste evoluţii s-au tradus prin creşterea cu 7% a numărului de asigurări noi încheiate, în paralel cu scăderea cu 17% a numărului de contracte răscum­părate şi reziliate", spune Cornelia Coman, directorul general al ING Asigurări.

Coman conduce ING Asigurări din 2008 şi a fost promovată recent de olandezi la conducerea subsidiarei din Ungaria a grupului, urmând să îşi preia mandatul la începutul lunii viitoare. Afacerile de asigurări de viaţă din Ungaria ale ING sunt de două ori mai mari decât cele locale.

Peste 70% din poliţele vândute de ING Asigurări în primele trei luni au fost produse tradiţionale, cu randamente garantate, ceea ce arată că apetitul faţă faţă de risc al clien­ţilor rămâne scăzut. Poliţele de tip tradiţional garantează clienţilor suma investită iniţial indiferent de randamentul din inves­tiţii, în timp ce în cazul poliţelor unit-linked clienţii îşi asumă întregul risc.

De fapt, poliţele unit-linked au fost cele care au dat cele mai mari bătăi de cap clienţilor şi asigurătorilor în perioada de criză, când randamentele din investiţii au scăzut simţitor. Cele mai multe răscumpărări şi rezilieri s-au înregistrat pe acest segment, de multe ori clienţii ajungând să încaseze mai puţin decât au depus din cauza randamentelor negative şi a comisioanelor de administrare.

Clienţii sunt mai greu de convins acum să îşi asume riscuri după ce şi-au văzut economiile decimate de criză chiar dacă în primul trimestru randamentele programelor de investiţii au fost pozitive. Spre exemplu, programele de investiţii exclusiv în acţiuni sau majoritar în acţiuni ale ING Asigurări au avut randamente de 12-14% în primele patru luni din acest an, dar sunt încă sub nivelul din luna mai 2011.

ING Asigurări a avut un profit brut de 5,4 milioane de lei (1,2 mil. euro), la jumătate comparativ cu rezultatul înregistrat în perioada ianuarie-martie 2011. Oficialii asigurătorului explică scăderea profitului prin investiţiile pentru alinierea la noile standarde de raportare (Solvency II) şi pentru dezvoltarea forţei de vânzări.

Compania a plătit în primul trimestru despăgubiri de 22 milioane de lei (5 mil. euro), în creştere cu 79% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, peste trei sferturi din această sumă reprezentând plăţi aferente contractelor ajunse la maturitate.

Activele financiare administrate de ING Asigurări au crescut cu 6% faţă de finalul lunii martie 2011 şi au ajuns la 2,2 miliarde de lei (500 mil. euro). Pe segmentul pensiilor private olandezii administrează active de aproape 3 miliarde de lei, cu o treime mai mult decât în urmă cu un an, şi are 1,8 milioane de clienţi.

ING se situa la finalul anului trecut pe primul loc pe piaţa asigurărilor de viaţă, cu o cotă de circa 30%. Principalii competitori ai olandezilor sunt BCR Asigurări de Viaţă, companie controlată de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group, şi Alico, deţinută de americanii de la MetLife.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO