Bănci și Asigurări

Alpha Bank a fost consultantul exclusiv al acţionarilor IHS în vânzarea către Diaverum

Alpha Bank a fost consultantul exclusiv al acţionarilor...
04.04.2016, 13:40 354

International Healthcare Systems S.A, al doilea cel mai mare operator de centre medicale de dializă şi cabinete de nefrologie din România şi al treilea cel mai mare furnizor independent din Europa, a fost vândut la începutul acestui an.

"Suntem încântaţi de încheierea cu succes a acestei tranzacţii de referinţă, care atestă rolul strategic al Alpha Bank Romania într-un demers antreprenorial extrem de ambiţios, solicitant şi cu o componenta socială importantă pe parcursul intregului ciclu de viaţă", a declarat într-un comunicat Dimitris Hatzisarros, Director Coordonator al Unităţii de Investiţii şi Pieţe de Capital a Alpha Bank Romania şi managerul proiectului.

International Healthcare Systems a fost fondat în 2004, reţeaua având 15 centre în 12 judeţe, care oferă intreaga gamă de terapii de supleere renală disponibile în lume pentru peste 1.700 de pacienţi. În plus, au fost dezvoltate 11 cabinete de nefrologie şi ecografie.

În urma acestei tranzacţii, Diaverum şi-a dublat activitatea în România, consolidându-şi prezenţa la nivel naţional cu 28 centre situate în 19 judeţe care deservesc aproximativ 3.200 de pacienţi cu boală cronică renală. În aceeaşi tranzacţie, Diaverum a achiziţionat, prin transfer de business, şi activitatea de nefrologie a Inter Health Systems S.A. Tranzacţia a fost aprobată de către Consiliul
Concurenţei în data de 30 octombrie 2015.

Diaverum Romania SRL este o subsidiară a Diaverum Gmbh, deţinut de fondul de private equity Bridgepoint Capital. A intrat pe piaţa locală în 2011 prin achiziţia a nouă centre de dializă Dialmed. La nivel global, Diaverum este cel mai mare jucător independent, tratând mai mult de 30.000 de pacienţi, în 21 de ţări, de pe 4 continente.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO