Bănci și Asigurări

Alpha scumpeste creditele ipotecare, ING cele pe card

09.02.2009, 00:00 34

Alpha Bank si ING au anuntat majorari de dobanzi la unele tipuri de credite, in timp ce Raiffeisen a trecut de saptamana aceasta la un nou mod de calcul al costului la imprumuturi, legat de indicatori externi.

Grecii de la Alpha Bank au ridicat marja perceputa peste dobanda de baza la creditele ipotecare in euro cu 2,5 puncte procentuale, pana la 8 puncte procentuale.
Astfel, dobanda pentru creditele ipotecare noi ajunge acum la 10,214% pe an, in conditiile in care Alpha Bank utilizeaza ca dobanda de baza indicatorul pietei interbancare europene EURIBOR pentru scadenta de sase luni.
Datele BNR arata de altfel o tendinta de scumpire rapida a creditelor inca din toamna trecuta. In noiembrie, dobanda medie la creditele in lei nou vandute populatiei a sarit la 17,4% pe an, de la 13,7% pe an in august. La valuta cresterea a fost mai mica, dobanda medie urcand de la 7,7% pe an in august la 7,9% pe an in noiembrie. Bancile au fost obligate sa calculeze costul creditelor pentru clientii individuali in functie de indicatori independenti, care sa asigure mai multa transparenta. Majoritatea jucatorilor au ales sa lege dobanzile la credite de indicatorii de pe pietele interbancare, respectiv ROBOR pentru lei sau EURIBOR pentru euro. Vineri, EURIBOR pentru scadenta de sase luni coborase la 2,12% pe an, de la 2,94% la inceputul anului.
Alpha Bank a mai decis sa reduca marja perceputa peste indicatorul de baza la creditele de nevoi personale garantate cu garantii imobiliare in euro cu 1,5 puncte pana la 9,5 puncte. Astfel, dobanda la aceste credite a coborat de la circa 14% la 11,714% pe an. Dobanda este variabila, fiind revizuita la fiecare sase luni, in functie de evolutia indicatorului de referinta (EURIBOR sase luni).
De aceasta data fluctuatiile au fost in favoarea clientilor, EURIBOR (la sase luni) coborand de la niveluri de 5,4% pe an, cat era in octombrie anul trecut, la mai putin de jumatate. Olandezii de la ING au scumpit creditul acordat pe card, dobanda urcand la 21,75% pe an. ING a reasezat si dobanzile la creditele ipotecare si de consum, variatiile fiind insa de mica amploare. Acum, banca vinde credite ipotecare si de consum cu garantii imobiliare la dobanzi de 9,75% pe an la euro (daca clientul contracteaza si o asigurare de viata), respectiv 13% pe an, fara asigurare. La lei, dobanzile sunt de 14,5%, respectiv 18% pe an, in functie de contractarea unei polite de asigurare.
Austriecii de la Raiffeisen calculeaza acum costul creditelor in lei in functie de indicatorul pietei interbancare (ROBOR sase luni), pentru care calculeaza insa o medie aritmetica a ultimelor 30 de zile precedente datei de referinta. La creditele cu garantii imobiliare banca percepe o marja de 4 puncte peste indicatorul de referinta. In prezent, dobanda la aceste credite este de 19,61% pe an, in timp ce dobanda anuala efectiva ajunge la 21,68% pe an.
La creditele in euro, banca utilizeaza indicatorul EURIBOR sase luni, la care adauga cotatiile CDS (un instrument de asigurare a riscului, in functie de care variaza si costul la care se finanteaza din afara bancile romanesti). Peste valoarea calculata a indicatorului, banca aplica o marja de 4 puncte, astfel ca in prezent dobanda este de 14,25% pe an. La creditele ipotecare clasice, Raiffeisen aplica o marja de 3 puncte peste valoarea indicatorilor, atat la lei, cat si la euro.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO