Andrei Rădulescu, senior economist Banca Transilvania: BNR ar putea majora astăzi dobânda de referinţă

7 feb 2018 Autor: Cristina Bellu

Banca centrală ar putea continua ciclul monetar post criză, inclusiv printr-o nouă majorare a ratei de dobândă de referinţă, pe fondul nivelului ridicat al inflaţiei şi nivelului redus al costurilor reale de finanţare, arată o analiză realizată de Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.

“Astăzi are loc a doua şedinţă de politică monetară în care banca centrală va actualiza scenariul macroeconomic pe termen mediu. Este de aşteptat ca BNR să continue ciclul monetar post-criză, inclusiv printr-o nouă majorare a ratei de dobândă de referinţă, pe fondul nivelului ridicat al inflaţiei şi nivelului redus al costurilor reale de finanţare, evoluţiei economiei la un ritm peste potenţial, acumulării de riscuri la adresa stabilităţii macro-financiare pe termen mediu şi generării de spaţiu de manevră de intervenţie la momentul finalului acestui ciclu economic.”

Majoritatea analiştilor anticipează că boardul BNR poate să decidă în şedinţa de politică monetară de astăzi să continue ciclul de întărire a politicii monetare, urmând să opereze o nouă majorare a dobânzii-cheie până la 2,25%, având în vedere şi nivelul ridicat al inflaţiei. 

În prima şedinţă de politică monetară din 2018, din ianuarie, boardul BNR a decis să reia surprinzător ciclul de majorare a dobânzii-cheie după o pauză de un deceniu, rata urcând de la 1,75% până la 2%.

Rata anuală a inflaţiei a ajuns la sfârşitul anului trecut la 3,3%, aproape de limita superioară a ţintei de 2,5% plus/minus un punct procentual.

 
Cuvinte cheie:
majorare
, dobanda
, banca transilvania
, economist
, transilvania
, bnr
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide